Baschet

Cifre senzaționale în baschetul românesc după 30 de ani! Număr record de spectatori la U Cluj - Steaua

Articol de Răzvan Luţac  —  duminică, 17 ianuarie 2016

Sîmbătă, 5300 de oameni au asistat la partida de baschet masculin dintre U Banca Transilvania Cluj şi Steaua Bucureşti. Este un nou record pentru un meci din Liga Naţională.

Evenimentul s-a produs după ce organizatorii au decis să deschidă şi al doilea inel al Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, inaugurată în 2014. Gazdele s-au impus cu 83-71. Pînă acum, sala din Cluj-Napoca s-a umplut de trei ori, de fiecare dată la handbal: două partide din cadrul Trofeului Carpaţi (cu Brazilia şi Suedia) plus meciul România - Serbia, în preliminariile CM 2015. La fiecare dintre partide au asistat aproximativ 7.000 de persoane.

Precedentul, în anii '80

Conform Federaţiei Române de Baschet, precedentul record data de dinainte de Revoluţie. "A fost un Steaua - Dinamo jucat la Sala Polivalentă din Capitală, unde s-au strîns circa 3.000 de spectatori. De-atunci, nu s-a mai întîmplat niciodată asta la un meci din Liga Naţională", a punctat un oficial al FR Baschet.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.