Liga 1

Portar de Champions League! Felgueiras e din nou pe lista Stelei: "Ar fi o provocare, am vorbit deja cu impresarul meu"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 18 ianuarie 2016

Mario Felgueiras, fostul portar al celor de la CFR Cluj, a vorbit despre interesul Stelei şi despre posibilitatea de a se alătura lotului condus de Laurenţiu Reghecampf.

Goalkeeperul de 29 de ani mai are şase luni de contract cu Konyaspor, fosta formaţie a lui Ciprian Marica, transferat între timp tot de Steaua. Portughezul are numai 3 meciuri la formaţia turcă într-un an şi jumătate, toate în Cupă.

"Eu am fost accidentat de ceva timp. A fost un an de coşmar pentru mine. Cei de la Konyaspor nu ar vrea să mă lase să plec. Nu ştiu nimic despre Steaua. Mai aştept să văd dacă apare ceva, dacă nu, rămîn pînă în vară, cînd îmi expiră contractul.

S-a vorbit de multe ori despre Steaua. Este un club mare din România, toată lumea ştie de Steaua. Se formează un lot puternic după venirea lui Reghecampf. Ar fi o provocare, dar e devreme să vorbim. N-am vorbit cu nimeni de la Steaua, i-am spus impresarului că vreau să ştiu dacă e ceva concret. Mi-e dor de România, dar vorbim degeaba dacă nu se întîmplă nimic", a spus Mario Felgueiras la DigiSport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.