Liga 1

UPDATE Steaua s-a înţeles cu Enache! Gigi Becali a renunţat la Budescu: "Se ruga de mine să îl transfer şi după voia mai mulţi bani!"

Articol de Justin Gafiuc  —  luni, 18 ianuarie 2016

Steaua a ajuns la un acord cu Gabi Enache, 25 de ani, și mai trebuie doar să ajungă și la un consens cu Astra.

UPDATE 21:10

Gigi Becali a anunţat că a renunţat la transferul lui Constantin Budescu, deşi ridicase oferta la 1,9 milioane de euro pentru căpitanul Astrei şi Gabriel Enache.

"Am forţat eu nota, pentru că mi-au plăcut declaraţiile lor. Am vorbit personal cu Budescu, după ce se înţelesese pentru un salariu de 20.000 de euro pe lună cu Reghe. Apoi, el mi-a zis că vrea 25.000 pe lună, 100.000 la semnătură şi 150.000 din banii de transfer, plus 100.000 de la Astra. Voia să îşi scoată banii pe care îi dau arabii la semnătură.

I-am zis: «Băi Budescu, eu banii ăştia nu îi dau. Poate îţi dau 25.000 pe lună, dar nu-ţi dau 100.000. Nu te rugai tu de Anamaria Prodan să plusez să te iau de la Astra? Îmi promiteai că dai goluri că îmi iau bani pe tine? Să fii sănătos!» Am dat un telefon aseară şi am spus că nu îl mai vreau. Mai sper la Enache, pentru că a făcut sacrificii să vină la Steaua", a spus Gigi Becali la DigiSport.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Mijlocaşul a acceptat oferta campioanei, însă definitivarea transferului depinde şi de negocierile cu Budescu, 26 de ani.

"Roş-albaştrii" au înaintat o ofertă separată pentru Enache, pe care oficialii Astrei urmează să o analizeze.

Campioana nu renunţă însă nici la Budescu, deşi mijlocaşul şi-a dat acordul pentru transferul la Umm Salal, în Qatar. Laurenţiu Reghecampf speră să îl convingă pe mijlocaş să semneze cu Steaua, mai ales că Gigi Becali a mărit oferta pentru "pachetul Budescu - Enache" la 1,9 milioane de euro!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.