International   •   EURO 2016   •   INEDIT

VIDEO Tehnologie la 20 de ani după Dorinel » UEFA introduce goal line technology în Franța. Astfel, un gol ca al lui Munteanu la CE 1996 nu ne mai poate fi refuzat

Articol de Aurelian Botezatu   —  miercuri, 20 ianuarie 2016

Ajutorul video de care beneficiază arbitrul va fi folosit începînd din sezonul viitor și în cupele europene. Anunțul oficial va fi făcut de forul continental zilele următoare

De-un lucru pot fi siguri "tricolorii" la turneul final din Franța (10 iunie-10 iulie). Un gol ca acela al lui Dorinel Munteanu la Euro '96, contra Bulgariei (0-1), cînd balonul a căzut în spatele liniei porții, dar arbitrul danez Mikkelsen n-a văzut, acum chiar ne va fi acordat! Potrivit cotidianului francez L'Equipe, UEFA a decis introducerea tehnologiei video la Euro 2016, iar din sezonul viitor inclusiv în Ligă și în Europa League.

Deși FIFA a folosit-o cu succes la Mondialul 2014, din Brazilia, urmat de marile campionate ale Europei, președintele Michel Platini a refuzat s-o introducă și-n competițiile patronate de UEFA. Însă o dată cu suspendarea fostului internațional francez pe 8 ani s-a revizuit atitudinea și la Nyon. Iar șeful arbitrilor, Pierluigi Collina, pînă acum de partea lui Platini, și-a dat și el acordul pentru "goal line technology". L'Equipe scrie că forul continental va face anunțul oficial mîine sau poimîine, cu ocazia reuniunii Comitetului Executiv.

25.000.000 €pe an ar costa echiparea cu tehnologie video a stadioanelor ce găzduiesc meciuri din cupele europene


"Simţi o mare frustrare cînd nu ți se acordă un asemenea gol. Atunci, cu Bulgaria, am fost extrem de dezamăgit la final fiindcă am și pierdut"

Dorinel Munteanu, fost internațional român

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.