Budescu a revenit în țară după ce a fost în Qatar să efectueze vizita medicală la Umm Salal, formație care în 48 de ore îl va anunța dacă totul este în regulă.
Jucătorul a ajuns la un consens cu formația și a anunțat că sînt șanse mari să semneze cu formația din Qatar.
"Am făcut vizita medicală, acum aștept să îmi trimită contractul, iar dacă îmi convine, semnez. Dacă îmi schimbă ceva în contract, pică înțelegerea.
Eu îl voi da la avocat, iar dacă totul e ok, semnez. În 48 de ore maxim aflu tot. O să mai vorbesc la telefon cu Gigi Becali probabil. Dar 95% e semnat cu Umm Salal.
Sînt șanse mici să mai ajung la Steaua. Am vorbit și pînă acum cu Gigi, i-am zis că nu are de ce să se supere pe mine", a zis Budescu la TVR.
{{text}}