Fotbal   •   Amicale   •   ASA TÎRGU MUREȘ - FK Zyra 0-1

Fără sunet » ASA a pierdut contra azerilor de la FK Zyra, scor 0-1. Mutu nu a jucat deloc

Marius Constantin a fost și aseară unul dintre cei mai bătăioși jucători de la ASA

Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto)   —  duminică, 24 ianuarie 2016

ASA a pierdut aseară contra azerilor de la FK Zyra (0-1), fiindcă nu contează doar să domini dacă nu şi marchezi.

Debutul "Briliantului" se mai amînă cu cel puţin un meci amical. Adrian Mutu, 37 de ani, n-a mai jucat în amicalul de debut al anului pentru mureşeni, cel cu azerii de la FK Zyra.

Fotbalistul a stat pe banca de rezerve în prima repriză, iar după pauză a plecat la cantonament, Petre Grigoraş decizînd să nu-l forţeze încă.

Frumos, dar fără gol


Aşa cum a obişnuit audienţa, echipele lui Petre Grigoraş joacă spectaculos, însă nu întotdeauna eficient pe tabelă. După ce-au fost surprinşi de către o fază a azerilor, care au deschis scorul în minutul 7, ardelenii s-au pus pe treabă. Dar şi pe ratări.

Brandan a nimerit bara, apoi Mureşan a servit o lovitură liberă, meniul casei, Borza a bătut bine o alta, în repriza secundă, iar Axente a irosit de aproape, portarul advers avînd reacţii strălucite, ajutat, uneori, şi de şansă.

Ca la orice amical în această perioadă de pregătire, au existat şi intrări mai dure. Priviri ameninţătoare, cîteva înjurături, măsura luată la cămaşă de către Ivan Gonzalez unui adversar şi-un meleu pe final care era să conducă spre o răfuială, doar că Stăncioiu şi Mureşan au liniştit "cocoşii", în cele din urmă.

Rămîne de văzut dacă Grigoraş va hotărî să-l bage pe Mutu în următorul amical, cel cu Sepahan, campioana Iranului de anul trecut. Meciul va avea loc mîine seară.


Manolov emigrează în America?!

Atacantul Miroslav Manolov s-a despărţit de mureşeni în pauza de iarnă, a vrut să-şi rezilieze contractul, chiar dacă mureşenii doreau să continue cu vîrful bulgar. Doar că el are alte planuri. Au fost semnale cum că Manolov intenţionează să se lase de fotbal spre a emigra în Statele Unite, asta dacă nu cumva îşi va găsi acolo o formaţie spre a-şi continua cariera sportivă.

Au dat de Bonilla

Aseară, mureşenii au dat din nou, ca adversar, peste Nelson Bonilla, fotbalistul din El Salvator care a jucat în 2015 la Viitorul. După despărţirea cu divergenţe de trupa lui Gică Hagi, atacantul a semnat cu Zyra, locul 3 în campionatul azer.

169 de lei tricoul cu Mutu

Claudiu Voiculeţ i-a cedat numărul 10 "Briliantului", iar departamentul de marketing al clubului s-a pus pe treabă. Tricourile cu Mutu se comercializează deja online şi la magazinul clubului, preţul unuia fiind 169 de lei. Voiculeţ va avea numărul 99, în schimb.

"Putem să luptăm pentru titlu, trebuie să fim uniţi. Mutu a fost primit bine, ne va ajuta mult, sîntem siguri că va fi aşa, avem încredere în forţa fiecăruia dintre noi"

Pablo Brandan, mijlocaş ASA

ASA - FK Zyra (Azerbaidjan, I)    0-1

ASA (prima repriză): Stăncioiu - G. Matei, M. Constantin, Ivan Gonzalez, Balici - Jazvici, G. Mureşan, Brandan, Kortzorg - Ţucudean, Ramiro Costa.

ASA (a doua repriză): Viciu - Velayos, Balaur, Candrea, Borza - Gorobsov, Cl. Voiculeţ - Luis Pedro, Dedov, L. Buş - Axente. Antrenor: Petre Grigoraş

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.