"Naționala" masculină a fost învinsă ieri de Franța cu 12-6. România merge la turneul preolimpic de la Trieste, care loc în luna aprilie alături de alte unsprezece echipe și de unde doar trei merg la Rio.
România s-a despărțit de Europeanul de la Belgrad într-un mod nu foarte plăcut. În lupta pentru locul 9, a cedat în fața Franței cu 6-12 (1-6, 1-2, 1-2, 3-2).
"Noi trebuia să cîștigăm pentru că trebuia să ne respectăm pe noi în primul rînd, iar în meciul cu Franța nu ne-am respectat", a spus Alexandru Ghiban pentru h2opolo.ro.
Echipei României nu i-a ieșit mai nimic, iar clasarea pe poziția a zecea este cea mai rea pentru "naționala" masculină din ultimele cinci ediții. Pentru formația tricoloră au marcat ieri: Cosmin Radu, 2 goluri, și Tiberiu Negrean, Daniel Teohari, Dimitri Goanță, Alex Popoviciu cîte unul.
Cu toate acestea, România s-a calificat la turneul preolimpic de la Trieste, care va avea loc între 3 și 10 aprilie. Acolo vor mai participa: Italia, Ungaria, Spania, Rusia, Franța, Germania, Olanda, Slovacia, Canada, Kazahstan și Africa de Sud. Doar trei bilete pentru Rio sînt disponibile la competiția din Italia.
{{text}}