Dănuț Lupu este internat la Institutul "Matei Balș" din București.
În vîrstă de 48 de ani, fostul fotbalist a fost internat sîmbătă cu gripă și insuficiență respiratorie severă. În momentul de față, Lupu nu este intubat, poate vorbi, dar starea sa este gravă.
Acesta este ținut într-un "cort" medical, care asigură o presiune mărită a oxigenului. Prognosticul este imprevizibil, situația fiind gravă, oricînd putînd apărea complicații.
Contactat la ora 19:45, purtătorul de cuvînt al Institului "Matei Balș", Cătălin Apostolescu, a conformat informațiile GSP.ro: "Este la terapie intensivă, în stare gravă. Nu e intubat, e conștient, dar nu se poate da un prognostic". La întrebarea reporterului GSP dacă există risc vital, Apostolescu a explicat: "Din moment ce se află în stare gravă la terapie intensivă orice este posibil, există și acest risc".
În Liga 1, Lupu a strîns 228 de partide şi a marcat 44 de goluri. A cîștigat titlul cu Dinamo in 1989/90 și cu Rapid 1998/99.
Dănuţ Lupu a ajuns cu Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor din sezonul 1989/90.
La națională are 14 prezențe. A participat cu România la Campionatul Mondial din Italia 1990, jucînd împotriva Argentinei și Irlandei
Născut la 27.02.1967, Galaţi. A început fotbalul la Dunărea Galaţi, fiind transferat de Mircea Lucescu la Dinamo în 1986/87. A mai jucat pentru Panathinaikos (titlu în 1991), Korinthos, OFI Creta, Brescia, Laminorul Roman şi Tzafirim Holon.
{{text}}