Liga 1

Atac fără precedent al lui Duckadam la adresa lui Iordănescu: "Nu mai pot face diferența între el și Talpan"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 27 ianuarie 2016

Helmuth Duckadam nu l-a menajat în nici un fel pe Anghel Iordănescu, despre care crede că se află într-o legătură foarte strînsă cu Florin Talpan, juristul celor de la MApN. 

"Nu mai pot face diferență între domnul Talpan, care a cerut retrogradarea Stelei, și Anghel Iordănescu, cel care a cerut suspendarea clubului!

Din păcate, de patru ani și ceva, nu l-am auzit pe domnul Iordănescu să aibă o atitudine fermă pentru ca Steaua să se întoarcă în Ghencea, deci mă întreb ce se află în spatele acestor declarații, pentru că mi se pare curios", a tunat Duckadam la adresa selecționerului la DigiSport.

Duckadam consideră că nu e posibil ca un selecționer să ceară suspendarea unei echipe de club: "Trebuia să facă acest lucru prin președintele FRF, nu să iasă public. În momentul în care o cere și niciodată în mai mult de patru ani nu a făcut nici un comentariu favorabil și nici n-a intervenit unde se știa că se poate interveni, înseamnă că ceva nu e clar. Mai ales că el se dă stelist".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.