GSP special   •   Diverse   •   ALEGERI AMFB

Rivalii îl acuză pe Viorel Sandu că a folosit falsuri în dosarul depus pentru șefia AMFB: ”CCA susține un candidat nelegal”

Articol de Justin Gafiuc   —  joi, 28 ianuarie 2016

Sandu declară că a fost peste 4 ani președintele Comisiei de Disciplină, prima instanță, la CCA, documentul e avizat de sectorul juridic al FRF, dar contracandidații invocă fie inexistența respectivei comisii, fie faptul că nu avea caracter permanent, cum impuneau criteriile AMFB.

Alegerile de la Asociația Municipală de Fotbal București, fixate în această după-amiază, se desfășoară în mijlocul unui scandal. Iar actorul principal este Viorel Sandu, fost arbitru, aflat acum în postura de candidat la șefia AMFB. Iar rivalii săi îl acuză că a obținut avizul final pentru dosar în urma unor jonglerii regulamentare.

Concret, printre criteriile de candidatură se numără și acela că trebuie să fi fost timp de 4 ani președinte al unei comisii permanente AJF/LPF/FRF. Iar Sandu s-a prezentat la AMFB cu o adresă din partea Comisiei Centrale de Arbitri de la FRF, potrivit căreia ar fi fost șeful Comisiei de Disciplină (prima instanță) la CCA! "Nu judeca problemele tehnice, ci cele de comportament ale arbitrilor", explică surse federale.

Deaconu și Tudor la lansarea de la Teatrul Național


"Baliverne!", sar contestatarii săi, care susțin că "Sandu a fost doar un simplu contabil, căra hîrtiile de pe un birou pe altul și se ocupa să vireze arbitrilor banii din baremuri. N-a fost niciodată președintele unei comisii, ci e la mijloc doar un scenariu în care șefii CCA se implică direct în propulsarea lui Viorel Sandu la AMFB". În plus, Statutul FRF nu numește Comisia de disciplină CCA printre cele permanente.

Oricum, Sandu a făcut o demonstrație de forță cînd și-a lansat candidatura într-o sală de la Teatrul Național, unde a venit însoțit de șeful CCA, Alexandru Deaconu, de secretarul general CCA, Constantin Ștefan, și de Alexandru Tudor.

El a împărțit celor prezenți brelocuri cu capete utilizabile pentru cărucioarele de la supermarketuri! "Deaconu a venit acolo ca să transmită prin simpla lui prezență faptul că Sandu e omul care trebuie votat", spun martori oculari la întrunirea de la TNB. Viorel Sandu n-a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.

"Viorel Sandu a adus un document dinspre FRF, semnat și parafat de două persoane, între care juristul Adrian Stîngaciu. Ce motiv aș fi avut să nu dau crezare actului respectiv?"

Adrian Ghica, avocat, șeful comisiei de validare

"E adevărat că s-au formulat contestații, dar nu putem să le soluționăm noi din cauza unui vid regulamentar. Singura cale e ca persoanele nemulțumite să se adreseze direct justiției"

Adrian Ghica, avocat, șeful comisiei de validare


Cine candidează la AMFB

  • Viorel Sandu - fost arbitru
  • Marian Lumânare - președinte Comprest Gim
  • Ion Toma - antrenor juniori Steaua
  • Marian Rusu - președinte interimar AMFB
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.