Sporturi   •   Tenis   •   FED CUP

Retragere de ultimă oră din echipa de Fed Cup » Accidentarea nu o lasă să joace la Cluj

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 28 ianuarie 2016

România și Cehia se vor duela în turul I din Grupa Mondială, în weeknd-ul 6-7 februarie. Meciurile vor fi în direct pe DolceSport și liveTEXT pe GSP.RO.

Din păcate pentru România, Irina Begu, locul 31 WTA, a doua rachetă din lotul ales de Alina Tecșor-Cercel, și-a anunțat retragerea din echipă, din cauza unor probleme medicale.

"Mi-aș fi dorit să vă dau o veste bună, însă problema de la genunchi încă nu a trecut și perioada mea de refacere va mai dura! Cu părere de rău, trebuie să vă anunț că nu voi putea fi prezentă la Cluj alături de fete.

Fed Cup a insemnat întotdeauna foarte mult pentru mine. Am trăit momente unice și extrem de frumoase atunci cînd am putut să-mi reprezint țara oriunde am jucat, cu atît mai mult in fata publicului românesc! Le urez fetelor multa baftă și sînt alături de ele! HAI ROMANIA!!!", a scris Begu pe Facebook.


Pe lîngă Begu, și Alexandra Dulgheru este accidentată și nu poate participa la meciul de Fed Cup. Astfel, la lot ar putea veni Raluca Olaru, o jucătoare bună în proba de dublu, care ar putea face pereche cu Monica Niculescu. Momentan, din echipa României fac parte Simona Halep(2 WTA), Monica Niculescu(40 WTA) și Andreea Mitu(96 WTA).

Echipa Cehiei va veni în România cu următoarele jucătoare: Petra Kvitova (7 WTA), Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strycova (48 WTA) şi Denisa Allertova (66 WTA).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.