Stranieri

Încă un avertisment pentru Tătărușanu: "Dacă nu scapă de momentele de confuzie, va fi înlocuit. Trezește-te!”

Tătărușanu închide ochii la șutul lui Floccari (dreapta), la 1-1 cu Sassuolo, pe 30 noiembrie // Foto: AFP

Articol de Theodor Jumătate  —  Friday 29th of January 2016 12:00

Cotidianul florentin știe că "românul a salvat rezultatul de mai multe ori. Dar acum, cu erorile care i-au adus atîtea critici, e și el în examen. Are șase luni la dispoziție".

A început foarte bine acest sezon. Atent și sigur, Tătărușanu a ținut poarta închisă în cinci din primele șapte etape, a fost apreciat de antrenorul Paulo Sousa și de specialiștii presei italiene. Și forma lui bună a continuat cît a rezistat și Fiorentina în vîrf.

"Viitorul e în mîinile lui"

După, a căzut o dată cu echipa toscană. Viola a pierdut de trei ori în ultimele zece meciuri de Serie A, iar Ciprian n-a mai fost omul care dă încredere apărării. A și greșit, primind 12 goluri în această perioadă. Și, în timp, numărul 12 atît de lăudat a ajuns numărul 12 atît de atacat.

Ultimul avertisment, ieri, în cotidianul La Nazione. "Tătărușanu are viitorul în mîinile lui. A salvat rezultatul de mai multe ori. Dar trebuie să scape de momentele de confuzie, care l-au adus în centrul criticilor", l-a atenționat Francesca Bandinelli într-un articol intitulat "Trezește-te!". "Altfel, va fi înlocuit la vară în poarta Fiorentinei. Sirigu vrea să plece de la PSG și poate semna la Firenze. Românul e și el în examen, are șase luni la dispoziție".

"Îndoiala e tot mai mare"

Site-ul violanews.com are și o variantă pentru sezonul 2016-2017 în poarta violetă. Sirigu titular și, în spatele lui, un goalkeeper tînăr, de perspectivă, promovat de la Academia clubului: "Pentru că îndoiala asupra lui Tătărușanu și a rezervei sale Sepe e tot mai mare".

"Tătărușanu, urmărit deja de mai mulți observatori străini, ar putea fi cedat în iunie dacă nu va avea continuitate în evoluții"
La Nazione, cotidian italian

11 meciurifără gol primit are Tătărușanu în 21 de runde disputate în acest sezon de Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.