Florin Andone, vîrful celor de la Cordoba, a fost votat de ascultătorii postului de radio Cadena Ser drept cel mai bun atacant al turului de campionat în Liga Adelante (n.r. liga secundă din Spania).
Românul în vîrstă de 22 de ani a marcat 10 goluri pînă în acest moment, ocupînd locul 3 în clasamentul golgheterilor din liga secundă spaniolă.
"Vrem să recîștigăm primul loc în campionat sau în cel mai rău caz să nu mai pierdem locul secund. Visăm să promovăm, nici nu mă gîndesc să nu facem asta. Ar fi un dezastru să nu promovăm, dar avem tot ce ne trebuie pentru a realiza asta.
Aș vrea ca echipa mea să fie promovată înainte de a începe Euro. Nu pot lăsa selecționata deoparte pentru că asta îmi dă viață. Îmi doresc să promovez cu Cordoba, iar pe 10 iunie să fiu la Euro, în meciul cu Franța și sper că cele două visuri se vor îndeplini", a declarat Andone pentru Cadena Ser.
{{text}}