Fotbal   •   Amicale   •   ASA TG. MUREȘ

Omul invizibil » Reprezentaţia lui Mutu, a doua în tricoul Mureşului, a fost subţire: doar o lovitură liberă bătută peste poartă

Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto)   —  duminică, 31 ianuarie 2016

Mureşenii au obţinut doar o remiză, aseară, cu Slovan Liberec (1-1), "Briliantul" încă întîrzie să strălucească

Presiunea e enormă, faima fiind o sabie cu două tăişuri. Adrian Mutu e mereu sub lupa criticilor, cu toate că fotbalistul de 37 de ani încearcă un ultim restart de senzaţie care să-l ducă la Euro. Doar că "Briliantul" întîrzie să-şi arate strălucirea. Nici ieri, contra lui Slovan Liberec (1-1), n-a reuşit lucruri deosebite. În echipament negru, care mai acoperă formele rubensiene, "Il Fenomeno" a pedalat în gol, cum ar spune Gică Hagi.

Tocmai de aceea a fost mai mult nervos. A verificat în cinci rînduri pulstester-ul de la mînă, însă ceasul nu avea cu ce să-l ajute. În startul reprizei secunde, a avut o lovitură liberă pe care nu a reuşit să o pună în valoare ca-n anii cînd impresiona pe marile arene.

Dar Mureşul nu înseamnă doar Mutu. Echipa lui Grig s-a mişcat frumos, mai trebuie doar să-şi găsească eficienţa. Ocazii sînt. Balauru (7), din cîţiva metri, a reluat în plasă o centrare a lui Brandan, argentinianul avînd, ulterior, şi o bară care ar fi dus scorul la 2-0. Edi Stăncioiu a avut o paradă de efect, în minutul 32, însă n-a mai putut împiedica reuşita lui Liulka.


În ciuda oportunităţilor lui Ivan Gonzalez, Axente şi Ramiro Costa, meciul s-a încheiat doar cu remiză.

ASA - Slovan Liberec 1-1 (1-0)

Au marcat: Balauru (7) / Liulka (57)

ASA: Stăncioiu - Velayos, M. Constantin, Balauru, Brandan - Jazvici, Ivan Gonzalez, Voiculeţ, L. Buş - Mutu - Ţucudean. Antrenor Petre Grigoraş. Au mai jucat G. Matei, Axente, Ramiro Costa, Dedov, Ciolacu


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.