Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

A venit Bartalsstovu » Mijlocașul feroez a acceptat oferta lui Dinamo

Articol de Victor Vrînceanu   —  luni, 01 februarie 2016

Mijlocașul din Insulele Feroe şi-a mai redus din pretenţiile financiare şi a ajuns ieri în România pentru vizita medicală. Dacă totul va fi în regulă va semna cu Dinamo

Dinamo i-a propus lui Kaj Leo Bartalsstovu, 24 de ani, un salariu de 3.000 de euro pe lună. Jucătorul din Feroe a cerut însă 5.000 de euro, lucru neagreat de "cîini", dar, pînă la urmă, cele două părţi s-au înţeles la jumătatea drumului, Bartalsstovu urmînd să primească o remuneraţie de 4.000 de euro lunar.

"Dacă trec vizita medicală, voi fi jucătorul lui Dinamo, ne-am înţeles din punctul de vedere al contractului. E cel mai important pas din carieră. Abia aştept derby-urile cu Steaua", a spus ieri feroezul, cînd a ajuns la Bucureşti, pe aeroportul "Henri Coandă".

"Sper să pot schimba imaginea pe care o au românii despre fotbaliştii din Insulele Feroe. Sînt un jucător tehnic de picior stîng şi îmi place să joc pe ambele benzi. Dacă e nevoie, pot să fiu şi atacant"

Kaj Leo Bartalsstovu


7 selecțiiare Bartalsstovu la naţionala Insulelor Feroe

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.