Steaua și naționala României au avut programate meciuri una lîngă cealaltă. Steaua a pierdut, 0-1, în fața lui Trencin, iar România joacă de la 17:00, contra bulgarilor de la Beroe Stara Zagora.
Dacă Steaua a renunțat la vestiar în favoarea echipei naționale și a trebuit să stea în pauză în recepția bazei, unde se servesc cafele și sucuri, cei de la Trencin au ocupat celălalt vestiar și nu au unde să se schimbe adversarii României, de la Beroe Stara Zagora.
După ce s-a terminat meciul cu Steaua, slovacii au vrut să intre în vestiar, doar că acolo se schimbau bulgarii care se pregăteau de meciul cu România. Astfel, s-a creat un haos de nedescris.
Iordănescu a avut o ieșire nervoasă cînd a sesizat toată situația: "Acum ce fac? Stau după Steaua?!"
În minutul 75 al partidei amicale disputate de Steaua, Gabi Bodescu, de la FRF, l-a trimis pe Valeriu Argăseală să meargă să-l aducă pe unul dintre organizatori pentru a rezolva situația.
Steliștii au plecat după meci cu autocarul și s-au schimbat la propriul hotel.
{{text}}