Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR

Greu, greu de tot! HCM Baia Mare și CSM București tremură pentru calificarea din grupele principale

Articol de Marian Ursescu   —  luni, 08 februarie 2016

Chiar dacă a bătut pe FTC Budapesta, HCM Baia Mare are o situație ingrată după ce și Fleury, campioana Franței, a învins la Larvik! CSM București tremură și ea pentru calificare, avînd nevoie de victorie în Danemarca, la Midtjylland.

Grupa 1

HCM Baia Mare a făcut vineri cel mai bun joc în actuala ediție a Ligii Campionilor și a spulberat campioana Ungariei, FTC Budapesta, cu 32-24.

Succesul ar fi trebuit să simplifice lupta pentru calificare în grupă. Numai că, sîmbătă, Fleury a trecut și ea de Larvik, 31-26, chiar în deplasare!


Astfel, în momentul actual, Larvik, Fleury și HCM Baia Mare au toate cîte 6 puncte în clasament, calificarea jucîndu-se pînă în ultima etapă!

Șanse de locul 3-5

HCM Baia Mare are neapărat nevoie de un rezultat pozitiv, etapa viitoare, în Franța, pentru a nu sta la mîna rezultatelor. Vicecampioana României stă rău dacă se va ajunge la egalitate de puncte, pierzînd ambele dispute cu norvegiencele de la Larvik.

Dacă va cîștiga însă în Franța, HCM poate să ajungă chiar pe locul 3 în clasament. Depinde foarte mult și de rezultatul direct din ultima etapă, dintre Fleury și Larvik.


Asta dacă franțuzoaicele nu vor mai înregistra vreo surpriză în Rusia, în fața unei echipe, Rostov, lipsite de motivație, care e sigură de locul 1 în clasament.

Cu cine mai au de jucat

HCM Baia Mare 6p

Fleury (d)

Thuringer (a)

FTC Budapesta (d)

Fleury 6p

HCM Baia Mare (a)

Rostov Don (d)

Larvik HK (a)

Larvik 6p

Thuringer (d)

FTC Budapesta (a)

Fleury (d)

CLASAMENT GRUPA 1

1. Rostov Don 7 7 0 0 182-159 15
2. FTC Budapesta 7 4 1 2 201-188 9
3. HCM Baia Mare 7 3 0 4 185-182 6
4. Larvik HK 7 3 0 4 185-184 6
5. Fleury Loiret 7 2 2 3 186-196 6
6. Thuringer HC 7 0 1 6 169-199  1

* primele patru echipe se califică în "sferturi"

Grupa 2: Victorie obligatorie  în Danemarca

CSM București are și ea o situație complicată, în ciuda faptului că a plecat din grupele principale cu 5 puncte, iar Baia Mare a pornit cu 0! Asta deoarece campioana României nu a reușit decît o victorie în cele trei partide disputate pînă acum. În plus, jocul echipei e unul în scădere, fără perspective!

CSM București mai are de jucat trei partide foarte grele, chiar dacă două dintre ele sînt pe teren propriu. Campioana României întîlnește acasă pe Vardar și Gyor și joacă în deplasare cu Midtjylland.

S-ar putea să se ajungă la situația în care totul se va decide la jocurile directe cu danezele, care au două puncte asigurate etapa viitoare cu suedezele de la Savehof. Și cum CSM a învins în tur doar cu  24-22, calculele sînt extrem de complicate.

Cu cine mai au de jucat

Vardar Skopje 8p

CSM București (d)

Buducnost (a)

Savehof (d)

CSM București 7p

Vardar Skopje (a)

Midtjylland (d)

Gyor (a)

Midtjylland 5p

Savehof (d)

CSM București (a)

Buducnost (d)

CLASAMENT GRUPA 2

1. Buducnost 7 5 1 1 188-142 11
2. Gyor Audi ETO 7 5 1 1 174-157 11
3. Vardar Skopje 7 4 0 3 185-171 8
4. CSM Bucureşti 7 3 1 3 167-162 7
5. FC Midtjylland 7 2 1 4 152-174 5
6. IK Savehof 7 0 0 7 141-201 0

* primele patru echipe se califică în "sferturi"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.