Campionate

VIDEO+FOTO Gâlcă, aproape demis după 0-5 cu Real Sociedad » Fanii au taxat imediat evoluția lui Espanyol: "Afară, afară!". Reacția antrenorului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 09 februarie 2016

Gâlcă are orele numărate la Espanyol, după 0-5 cu Sociedad. Presa spaniolă scrie că în noaptea aceasta ar putea fi numit în locul său Lluís Planagumà, de la Espanyol B.

"Totul e posibil, se poate întîmpla orice. Dar cred că pot duce echipa mai departe, depășind acest moment. Doar împreună cu fanii putem întoarce situația. Cu ajutorul lor vom reuși, cred asta. Ne lipsesc piese importante, precum Caicedo, dar trebuie să fim mai uniți ca niciodată pentru că se poate!", a declarat antrenorul după meci.

"Gâlcă n-a știut să gestioneze vestiarul. A făcut presiuni să fie adus Arlauskis, pe care l-a titularizat în detrimentul lui Pau Lopez, produs al lui Espanyol. L-a înlocuit pe lituanian la pauză cu Sociedad, pentru că ar fi fost accidentat, iar Pau Lopez a fost primit ca un erou de fani. În ciuda golurilor primite, acesta a avut o prestație bună.

La final, suporterii au dezaprobat evoluția echipei prin fluierături și strigînd «Afară, afară!». În timpul meciului scandaseră: «Vrem jucători care simt culorile!», «Mercenarilor» și «Echipa are nevoie de tupeu»", scrie Mundo Deportivo.

Pentru înlocuirea lui Gâlcă ar fi favorit Lluis Planaguma, de la Espanyol B, care ar urma să conducă echipa chiar de la meciul de pe Mestalla, din etapa viitoare.

Costel Gâlcă a fost numit antrenor la Espanyol pe 14 decembrie. A strîns 11 meciuri. Le-a cîștigat pe primele două (2-1 cu Levante și 1-0 cu Las Palmas), a remizat de două ori (0-0 cu Barcelona și 2-2 cu Villarreal), iar celelalte 7 au fost pierdute.

0-5 CU SOCIEDAD


Espanyol, echipa pregătită de Costel Gâlcă, a fost umilită pe propriul teren de Real Sociedad, una dintre echipele cu care se luptă pentru evitarea retrogradării, scor 0-5.

Vezi meciul liveTEXT

ESPANYOL - REAL SOCIEDAD 0-5
Au marcat:
Jonathas '5, '90, Carlos Vela '8, 'Oiazarbal '52, Diego Reyes '55
*Arlauskis a fost înlocuit la pauză cu Pau Lopez

Vezi VIDEO cu golurile partidei

Antrenorul român a mizat și în acest meci pe serviciile portarului Giedrius Arlauskis. Lituanianul însă a primit gol încă de la prima fază importantă a oaspeților. Principalii vinovați au fost cei doi fundași centrali care nu s-au concretizat, iar Jonathas a scăpat singur cu goalkeeper-ul lui Gâlcă pe care l-a lobat.

Trei minute mai tîrziu, bascii au marcat din nou, de această dată a fost de vină și Arlauskis, pe care l-a prins faza ieșit și mexicanul Vela l-a lobat fără nici o problemă pe lituanian.

Gâlcă n-a mai suportat să-l vadă pe Arlauskis cum primește gol după gol, fiind la 8 goluri primite în ultimele trei reprize (6 a luat doar cu Real Madrid) și l-a înlocuit pe portar cu Pau Lopez.

Nici cel care era portarul titular pînă la venirea lui Arlauskis n-a făcut miracole în apărarea dezastruoasă a lui Espanyol. În minutul 52, Sociedad a mai marcat o dată prin Oiarzabal, care a plecat perfect din fața fundașilor, iar trei minute mai tîrziu Reyes a înscris și el cu capul.

Scorul final a fost stabilit Jonathas în minutul 90, 5-0, și suporterii lui Espanyol au scos batistele albe.

Această "manita" poate fi decisivă în viitorul lui Gâlcă pe banca lui Espanyol, presa catalană scriind înaintea acestui meci că dacă antrenorul român nu va învinge, va fi demis.

Espanyol are 22 de puncte și e la doar un punct de primul loc retrogradabil ocupat de Las Palmas, în timp ce Real Sociedad a urcat pe 11, cu 27 de puncte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.