O dată cu reușita cu Carpi, atacantul argentinian și-a întregit lista victimelor. Juventus a încasat-o doar o dată de la Pipita în 5 dueluri: chiar în tur, la 2-1 pentru squadra lui Sarri.
L-a egalat duminică pe Maradona la numărul etapelor la rînd cu gol marcat la Napoli (6), bifînd cu Carpi (1-0) al 19-lea adversar "lovit" din cele 19 actuale în Serie A. "Higuain este cireașa pe tortul lui Napoli", a mărturisit Buffon, portarul campioanei Juve, rivala din derbyul de sîmbătă.
Unicul din Europa cu medie de un gol pe meci în acest sezon, Pipita a avut nevoie de 5 jocuri ca să marcheze contra bianconerilor în campionat. Atacantul argentinian l-a bătut în tur la 2-1 pe Gianluigi și amenință să recidiveze la Torino. Are toate șansele să facă cel mai bun sezon al carierei, peste recordul din 2009-10, cînd dădea 27 de goluri în 32 de partide la Real Madrid.
Țintele sale preferate în Il Calcio sînt Lazio, Sampdoria, echipele din Milano și Verona, la polul opus situîndu-se (alături de Juve și Carpi) Roma, Palermo, Udinese și Empoli, toate cu cîte un gol încasat.
58 de șuturipe poartă a reușit Higuain în 24 de meciuri la Napoli, lider în top 5 campionate ale Europei, peste Lewandowski (57) și Ronaldo (56)
TOP ȚINTE HIGUAIN SERIE A
Echipă | Meciuri | Goluri | |
1. | Lazio | 6 | 11 |
2. | Sampdoria | 5 | 5 |
3. | Atalanta | 5 | 4 |
4. | Inter | 5 | 4 |
5. | Milan | 5 | 4 |
TOP "GHEATA DE AUR" 2015-'16
Jucător | Echipă | Goluri | |
1. | Higuain | Napoli | 24 |
2. | Jonas | Benfica | 23 |
3. | L. Suarez | Barcelona | 20 |
4. | Aubameyang | Dortmund | 20 |
5. | Lewandowski | Bayern | 19 |
{{text}}