Liga 1

Țiriac a comentat scandalul momentului cu Șumudică la pariuri: "Nu ai voie să faci așa ceva"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 11 February 2016

Ion Țiriac a vorbit despre pariuri și despre cît de simplul le este celor care fac parte din mafia pariurilor să mizeze pe meciuri din tenis.

"Eu nu intru niciodată într-o casă de pariuri, pentru că fac parte din fenomen, într-un fel, sînt posesorul mai multor turnee. Tenisul cred că e cel mai propice sport pentru a face pariuri. Pe game, pe set, pe meci, pe orice poți paria. Am auzit de treaba asta cu pariurile live acum vreo 5-6 ani.

Nu mi-a venit să cred că există un mecanism de fraudare. Nici acum nu cred că la acest nivel poți să îi dai 10.000 de euro unui jucător. Dar sînt și turnee mici, acolo cred că e posibil să pariezi. Cel mai bine ar fi ca pe aceste turnee să nu se poată paria", a spus Țiriac la Digisport.

Ion Țiriac a comentat și scandalul momentului în care Marius Șumudică este implicat după ce Gazeta Sporturilor a dezvăluit ieri că antrenorul Astrei pariază pe meciuri din Liga 1, deși acest lucru este interzis de regulament.

"Cînd ești în fenomen nu nu ai voie să intri în astfel de probleme...În engleză se numește insight information. Nu ai voie să faci așa ceva. E ca la bursă, nu ai voie să joci dacă deții informații din interior", a adăugat Țiriac.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.