În această iarnă, Dinamo a surprins pe piața transferurilor și l-a adus pe Kaj Leo Bartalsstovu, care a devenit primul feroez din istoria Ligii 1.
Ediția de azi a Gazetei Sporturilor a realizat un interviu amplu cu noul mijlocaș al "câinilor", iar acesta a vorbit despre cariera sa, transferul la Dinamo și fotbalul din Insulele Feroe.
Feorezul a povestit pentru Gazeta Sporturilor o întâmplare amuzantă din cariera sa.
"Înaintea unei partide în Feroe, pe când eram la Vikingur, i-am pus în şort unui coleg cremă folosită pentru încălzirea muşchilor. Dacă atinge testiculele, iei foc! Simţi ca şi cum ai sta pe o flacără!
Băiatul a intrat liniştit pe teren, nu ştia ce-i pregătisem. Apoi a alergat încontinuu în timpul partidei, era de neoprit. Cred că a bătut toate recordurile la capitolul distanţe parcurse într-un meci" Bartalsstovu
Bartalsstovu a vorbit și despre imaginea fotbaliștilor feroezi în România, care sunt numiți ironic "pescari".
"E o imagine complet falsă. Pescarii chiar sunt o minoritate în Feroe! Ca şi în România sau în orice altă ţară, acolo lucrează tâmplari, ingineri, bancheri, profesori, şoferi sau jurnalişti. E adevărat că a pescui e o veche îndeletnicire în Feroe, însă asta nu înseamnă că fotbaliştii feroezi sunt «pescari»" Bartalsstovu
Citește în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor, la chioșc sau sau online pe platforma digitală, interviul integral și află ce spune feroezul despre calitățiile sale și despre ce înseamnă pentru el transferul la Dinamo.
{{text}}