Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA - STEAUA 0-2

7 concluzii după victoria clară a Stelei la Chiajna, 2-0 » Ce impresie au lăsat Marica și Gebhart la debut

Articol de Alin Grigore   —  luni, 15 februarie 2016

Steaua a câștigat fără drept de apel meciul din deplasarea de la Concordia Chiajna, scor 2-0 și s-a calificat matematic în play-off-ul Ligii 1. 

GSP.ro vă prezintă 7 concluzii după victoria campioanei României:

STANCIU PASEAZĂ CEAs

Steaua și-a făcut jocul ușor încă din minutul 6, când Varela a marcat primul gol, iar după jumătate de oră Hamroun avea să dubleze diferența. Ambele reușite au plecat din pasa lui Stanciu. La primul gol, mijlocașul Stelei a centrat din corner, iar la a doua reușită a driblat tot ce se putea pe dreapta și i-a pasat în centrul careului lui Hamroun.


Totul pe atac

Reghe s-a dus la Chiajna doar cu gândul să marcheze, iar asta s-a văzut încă de când au fost anunțate echipele de start. Singurul mijlocaș defensiv a fost Pintilii, în rest a atacat cu 5 oameni de ofensivi: Popa, Stanciu, Chipciu, Hamroun și Marica. În cazul în care Reghe va dori să joace cu doi închizători pe viitor, Adi Popa pare primul care va fi sacrificat.



Per total, după prima etapă din 2016, Steaua a arătat cel mai convingător dintre echipele cu pretenții la titlu. 

MARICA ÎNCĂ E TADE

Marica a avut o ocazie uriașă în prima repriză, singur în 7 metri n-a reușit să reia cu capul în plasă, și a mai deviat de alte două ori pentru Chipciu. Și în finalul partidei a mai avut o ocazie, când a scăpat pe contraatac, dar a fost oprit în ultima fază de un adversar. Atacantul Stelei s-a zbătut și a coborât de multe ori în propria jumătate, dar a adus aminte de Tade și nu și-a făcut treaba pentru care e plătit: să înscrie! Marica a fost schimbat în minutul 84 cu Bawab.


EFECTUL MM SE SIMTE 

Roș-albaștrii au fost priviți pe viu după aproape doi ani și de Mihai Stoica, fostul manager general, care a fost închis din martie 2014 și până astăzi, fiind găsit vinovat în Dosarul Transferurilor. Fostul oficial al campioanei s-a întâlnit cu jucătorii și cu staff-ul echipei înaintea partidei, iar în timpul meciului a stat în compania lui Argăseală și Gigi Becali. Prezența lui MM la vestiare cu siguranță le-a mărit capitalul de încredere steliștilor. 

Și azi fără suporteri

Steaua n-a avut aportul propriilor suporteri nici la acest meci, chiar dacă sectorul rezervat acestora a fost plin.  La golurile roș-albaștrilor, oamenii prezenți în sectorul respectiv n-au schițat niciun gest, stând pe scaune și privind în continuare partida.

DOI PRIETENI CU MINGEA ÎN PRIMUL 11

Stanciu și Hamroun au jucat astăzi mai bine ca niciodată, chiar dacă doar al doilea a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor. Ambii fotbaliști au ieșit mult în evidență, iar pe lângă faptul că au alergat foarte mult, aceștia au și reușit câteva driblinguri au reușit destule driblinguri în regim de viteză, lucru mai rar întâlnit în campionatul nostru.

Reghe îl pregătește pe Gebhart pentru ADI Popa

Gebhart a jucat ultimele 20 de minute, fiind introdus în locul lui Chipciu. Neamțul venit în această iarnă a jucat însă pe postul pe ca re a început meciul Adi Popa, extremă dreaptă, s-a lipit de tușă și pare să fie jucătorul pe care Reghe îl pregătește pentru a înlocui "motoreta" Stelei în sistemul 4-1-4-1. O fază superbă la care a participat germanul a fost cu 5 minute înainte de final, când a întors frumos cu călcâiul o centrare venită de pe stânga de la Hamroun. În rest, neamțul s-a mai "remarcat" doar cu un galben. 

Echipele de start la Chiajna - Steaua 0-2:

Concordia Chiajna: Matache - Bărboianu, Mamele, Tincu, Bucurică- Roșu - Răducanu, Obodo, Cristescu, Purece - Pena

Rezerve: Iacob, Zerbo, Serediuc, Giurgiu, Feussi, Novacek, Răsdan

Steaua: Niță - Papp, Tamaș, Varela, Toșca - Pintilii - Popa, Stanciu, Chipciu, Hamroun - Marica

Rezerve: Cojocaru - Râpă, Carp, Filip, Momcilovic, Gebhart, Bawab

Citește și: Dedicație specială pentru Mihai Stoica » Mesajul afișat de Varela după golul împotriva Chiajnei

Citește și: Nu poate sta deoparte de Steaua » Mihai Stoica alături de Becali în tribuna de la Chiajna

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.