Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Verdict final în telenovela Gnohere » Azi s-a făcut anunțul: ce se întâmplă cu golgeterul lui Dinamo

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 17 februarie 2016

Deși a recunoscut că Gnohere are oferte din străinătate, Mircea Rednic a decis ca atacantul să nu plece în această iarnă.

Potrivit surselor GSP.RO, ucrainenii de la Zorya Lugansk nu au mai făcut vreun demers oficial pentru a-l achiziționa pe atacantul francez, iar "câinii" au refuzat celelalte oferte primite.

Dinamoviștii nu mai sunt dispuși să asculte alte propuneri și vor să își păstreze golgheterul, pentru a lupta pentru toate cele trei trofee interne.

1.000.000 €este cota lui Gnohere pe siteul de specialitate transfermarkt.de


Cu 12 goluri marcate pentru echipa lui Rednic, Gnohere, venit în vară, este unul dintre cei mai importanți jucători dinamoviști.

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a vorbit despre ofertele pentru Gnohere și a confirmat informațiile GSP.

"Mai mult ca sigur, Gnohere rămâne. Ofertele pe care le-am primit erau avantajoase doar pentru el, nu și pentru club. Așa că, preferăm ca el să rămână. Suntem foarte convinși că la cum se prezintă acum, poate să ajute și să înscrie mai multe goluri" Mircea Rednic pentru Radio Dinamo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.