Fotbal   •   Liga 1   •   PARIURI

Îl fac scăpat pe Șumudică? » Informații din culise, după ce antrenorul Astrei a fost audiat ieri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 18 februarie 2016

Marius Șumudică e anchetat de Comisia de Disciplină a FRF, fiind suspectat că a pariat recent de pe un cont online pe mai multe meciuri de fotbal, inclusiv din Liga 1, lucru interzis de regulament.

Antrenorul Astrei a fost audiat ieri la Casa Fotbalului și, conform articolului 60 al regulamentului, risca o suspendare maximă de doi ani.

Cu toate acestea, Șumudică ar putea scăpa cu o pedeapsă mai blândă, în cazul în care va fi găsit vinovat. Cei de la Comisie ar intenționa să îl încadreze la articolul 60bis din regulamentul disciplinar, și nu la 60, potrivit ziare.com.

La 60 bis, tehnicianul ar risca o suspendare între o lună și un an și o amendă între 10.000 și 150.000 lei, iar cel mai probabil va primi pedeapsa minimă, notează sursa citată.



Șumudică are șanse să scape pentru că nu a pariat pe meciuri ale echipei pregătite de el, dar trebuie să dovedească asta, prezentând un istoric al pariurilor.


CE SPUNE REGULAMENTUL DISCIPLINAR FRF

Art. 60.5

Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu:

a) interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani;

b) penalitate sportivă de 300.000 de lei.

Art. 60bis

"Participarea directă sau indirectă la pariuri sau la activități similare în legătură cu meciurile de fotbal organizate de FRF/LPF/AJF, respectiv deținerea de interese financiare directe sau indirecte în cadrul activităților menționate"

Cătălin Ciubotă, fostul avocat LPF și al lui Gigi Becali, a vorbit despre intenția Comisiei De Disciplină și consideră că este o decizie ințeleaptă.

"Va fi o măsură oportună, dacă cei de la Comisia de Disciplină merg pe această variantă. Încadrarea la articolul 60 ar fi fost o măsură excesivă, având în vedere că abaterea nu este chiar așa gravă, și ar fi dăunat competiției și antrenorului", a declarat Ciubotă, pentru sursa citată.


"Nu am ce să comentez. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu" Marius Șumudică la ieșirea de la Comisia de Disciplină

Citește și: S-a încheiat ședința lui Șumudică! Urmează un nou termen: "N-aveam emoții nici cînd puneam 20.000 pe masă!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.