Liga 1

VIDEO Acuze grave la Dinamo - Chiajna! Tudor spre Falub: "Fundașii tăi sunt blat!" » Ce a scris arbitrul în raport

foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 22 februarie 2016

Dinamo a defilat în ultima etapă, 4-0 cu Concordia. Dar prestația unor fotbaliști ai celor de la Chiajna a ridicat semne de întrebare. Inclusiv arbitrul Alexandru Tudor s-ar fi sesizat, bănuind un blat!

ProSport a scris azi că, la 1-0 pentru "câini", Tudor s-a apropiat de banca oaspeților și i-a zis antrenorului Adrian Falub: "Vezi că fundașii tăi sunt blat, cer roșu la fiecare fază!". Și DigiSport a confirmat discuția. "Scoate stoperii, că la orice fază caută faultul în careu", ar fi zis Tudor. 

În această dimineață, GSP.ro a aflat că Alexandru Tudor nu a scris în raport nicio vorbă despre eventualele suspiciuni asupra corectitudinii jucătorilor de la Chiajna. 

Asta deși pe parcursul meciului el le-ar fi spus și altor fotbaliști de la Concordia că fundașii sunt suspecți! 

Cum a marcat Dinamo golurile la 4-0 cu Chiajna:

1-0. Mamele, fault în careu la Mevlja - Rotariu înscrie

2-0. Palici pasă printre Mamele și Tincu - Essombe marchează

3-0. Essombe gol de la 15 metri, de lângă Mamele, care îl incomoda din spate

4-0. Gnohere înscrie cu un șut puternic după ce l-a faultat pe Bucurică 

Mamele nu e la prima abatere

Fundașul de 31 de ani al Chiajnei a comis-o cu Dinamo și pe când era la Pandurii. La un meci din optimile de finală ale Cupei României din 2012, fundașul a înscris în propria fază în minutele de prelungire.

În sezonul 2011-2012, pe când era la Chiajna lui Reghecampf, acesta a luat un galben în partida câștigată de Concordia cu FC Brașov, scor 3-2. A fost astfel suspendat la meciul cu Dinamo de etapa următoare, când ilfovenii au pierdut, scor 1-3.

De asemenea, pe când era la FC Botoșani, Tincu a primit un galben pe finalul unui meci chiar împotriva Concordiei, așa că a fost suspendat pentru următorul meci, când Botoșani întâlnea Dinamo.

"S-a întâmplat ce se întâmplă uneori cu Tudor. Mai ştiţi vreun arbitru pe care să-l apuce aşa? E singurul din ţară. N-am stat pe bancă, dar mi-au povestit băieţii ceva. N-am vrut, însă, să mă mai încarc şi cu asta, şi aşa suntem în situaţia în care suntem. Oricum, Tudor arată ca Sile Dinicu, dă tot timpul din mâini", Cristian Tănase, președinte Chiajna, pentru ProSport

"E normal să iei bătaie cu 4-0 când joci în halul ăsta. E inadmisibil să iei iar goluri din corner, tu ca fundaş central să dea de lângă tine. Şi al doilea gol a fost jenant. Nu mă interesează acum Milevski și Hamza. Eu vreau să am cei doi fundași centrali la următorul meci” Adrian Falub la Digi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.