Liga 1

Crăciunescu șocat de reacția lui Alexandru Tudor: "Își pierde controlul! E extrem de periculos ce a făcut"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 22 February 2016

Ion Crăciunescu a vorbit despre gestul lui Alexandru Tudor de a merge la Adrian Falub să-i spună că doi fundași de-ai săi nu-și apără corect șansele în meciul dintre Dinamo și Chiajna (4-0).

Fostul mare arbitru e de părere că fapta lui Tudor este foarte gravă și speră ca arbitrul din București să nu fi făcut asta. 

"Eu îl consider pe Tudor un tip foarte inteligent. Vorbeşte vreo 5 limbi, are cultură generală, însă în timpul jocului îşi pierde controlul şi face astfel de lucruri. Îmi aduc aminte, când eram arbitru, am mai asistat la câteva meciuri care au fost blat.

M-am dus la domnul Gherghe N. George  (fost membru CCA), pentru mine cel mai important om din lumea arbitrajului. Dânsul mi-a spus că atunci când fac asemenea afirmaţii trebuie să am dovezi foarte clare, pentru că lucrurile sunt foarte grave.

Dacă lucrurile stau aşa cum s-au prezentat, e extrem de periculos. Refuz să cred că Tudor este capabil să facă aşa ceva. Nu cred să te duci la o bancă să-i spui antrenorului că jucătorii se dau la o parte.

Dacă lucrurile s-ar fi petrecut aşa cum spune Mamele, lucrurile sunt foarte grave. Refuz să cred acest lucru. Tudor nu poate să facă aşa ceva. Nici după jucători nu trebuie să ne luăm, pentru că ei îşi ascund neputinţa. A fost o diferenţă aşa mare între Dinamo şi Chiajna.

Cei de la Chiajna au fost penibili, Dinamo i-a dominat la toate capitolele. Se spune că arbitrul trebuie să conducă şi preventiv. Să îi avertizeze pe jucători că le dai roşu, e normal, dar să ieşi de pe teren şi să-i spui antrenorului aşa ceva...", a declarat Ion Crăciunescu, la Digi Sport

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.