Diverse

Christian Vieri povestește un episod de senzație din perioada Inter: "Am ieșit de la antrenament și am văzut o femeie superbă: «Dacă vii după mine cu mașina am un cadou să-ți dau»"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 22 februarie 2016

Christian Vieri este recunoscut pentru cariera sa extraordinară de fotbalist, dar și pentru pățaniile din afara terenului.

"Bobo" a fost mereu preferatul femeilor și i-a plăcut să își petreacă timpul alături de ele și de prieteni, la petreceri sau în vacanțe, trăind multe momente memorabile.

În cartea sa, Chiamatemi Bomber, Vieri povestește un episod petrecut pe vremea cînd juca la Inter Milano:

"Într-o zi, după un antrenament la Inter, am ieșit din cantonament și am văzut la vreo 20 de metri o mașină parcată și o femeie lângă. Mă gândesc «Wow, ce brunetă superbă!». Opresc să văd dacă pot să o ajut, poate are pană. Ea zîmbește și îmi zice: «Ciao! Sunt fana ta, dacă vii după mine cu mașina am un cadou pentru tine». În afară de faptul că era superbă și decisă, avea și un ton al vocii ferm și sigur. M-a intrigat și am zis: «OK, sunt la ordinele tale». Zâmbetul care a urmat mi-a dat multe de înțeles.

Am mers după ea, a oprit într-o piațetă unde nu era nimeni, s-a dat jos din mașina ei, a venit la mine și vă imaginați ce a urmat. Apoi a revenit la mașina ei, nu înainte de a-mi zice «Pe mâine!». Iar eu, bomber adevărat, ce puteam să-i răspund: «Sigur! Sunt la ordinele tale!».

Din acel moment am avut cîte o întîlnire zilnică, dar înainte de antrenament, timp de 6 ani. Vă dați seama că intram în fiecare zi la pregătire cu un zîmbet pînă la urechi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.