Un alt club de mare tradiţie din fotbalul românesc, U Cluj, este în pericol de desfiinţare.
În insolvenţă din 2013 şi aproape de a intra în faliment, gruparea clujeană ar putea fi neprogramată şi în campionat miercuri de către Comisia de Disciplină a FRF. Ar fi practic primul pas spre desfiinţare!
Surse federale susţin că respectivul for federal este deja în pronunţare în legătură cu datoriile mai vechi către Emilian Dolha şi Ionel Ganea. În plus, tot mâine, ar putea intra pe pronunţare şi alte două memorii, ale lui Ciupe şi Cristocea. Toţi aceştia au deja decizii judecătoreşti definitive prin care U Cluj trebuie să le achite restanţe finaciare cumulate de peste 180.000 de euro.
Aceleaşi surse afirmă că U Cluj cere amânarea pronunţării cu două săptămâni, pentru a se putea apăra faţă de hotărîrea de recurs a Curţii de Apel Suceava, 246 din 16.10.2015, unde Dolha câştigase. În plus, în cazul lui Ganea, care ar mai avea de luat aproximativ 80.000 de euro au cerut să depună concluzii ale întregului istoric al datoriilor către tehnician.
"Comisia de Disciplină nu ştie, dar ei vor doar să tragă de timp, acea decizie a instanţei nu mai poate fi atacată. Mai mult, au cerut la Comisie un termen pentru înțelegerea amiabilă cu jucătorii, dar de peste o săptămână nu au dat nici măcar un telefon să stabilească o întâlnire", susţin sursele respective.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}