Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Două ofuri în play-off » Steaua are două probleme în primul meci din partea a doua a campionatului

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  miercuri, 24 februarie 2016

Steaua va începe în deplasare partea a doua a campionatului şi va întâlni una din primele două clasate.

Înfrângerea cu Voluntari continuă să producă pagube importante în curtea Stelei, dincolo de punctele pierdute. Modul în care arată acum clasamentul, dar şi programul meciurilor din ultima etapă aduc o concluzie dură pentru trupa lui Reghe: indiferent de rezultatele din weekend-ul viitor, Steaua nu poate intra în play-off mai sus de locul 4.

Cum nu poate termina nici pe poziţia a 6-a, campioana va începe partea a doua a campionatului de pe locul 4 sau 5. Ceea ce îi aduce două mari dezavantaje: va disputa prima etapă din play-off în deplasare şi va juca împotriva unei echipe aflate pe primele două locuri.

Dacă Steaua va fi pe locul 4, atunci adversară îi va fi liderul, cel mai probabil Astra, iar dacă va termina pe 5, loc pe care se află şi acum, atunci va da peste locul 2, poziţie pentru care Dinamo e favorită.


Locul 4 pare cel care, măcar în startul play-off-ului, trebuie cel mai mult evitat. Cine îl va ocupa va juca în primele două etape în deplasare.

Clasament primele 7 acum

1. Astra 50
2. Dinamo 47
3. Viitorul 46
4. Pandurii 44
5. Steaua 43
6. CSMS Iaşi 36
7. ASA Tg. Mureş 35

4 meciuri decisive în etapa a 26-a


  • Astra - Dinamo
  • Viitorul - Pandurii
  • Steaua - CSMS Iaşi
  • ASA Tg. Mureş - FC Botoşani

5 aniau trecut de când Steaua a avut ultima dată cel puţin 6 înfrângeri, cum are şi acum, în primele 25 de etape; s-a întâmplat în sezonul 2010-2011, la finalul căruia echipa a terminat abia pe locul 5

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.