Ionel Ganea şi-a permis ieri să se trezească ceva mai târziu după victoria cu Steaua, de luni seară.
"E meritul jucătorilor, al conducerii şi, dacă mai rămîne ceva, al meu şi al staff-ului tehnic", spune relaxat. Apoi serios: "E doar o victorie, obiectivul e altul, să ne salvăm de la retrogradare!"
- Domnule Ganea, cum aţi sărbătorit după 3-1 cu Steaua?
- Ne-a invitat domnul preşedinte Dragomir la o masă la restaurant. Am băut doar suc şi apă plată cu lămâie, mai ales Kone, că e la program de menţinere. Să nu se îngraşe. (Râde)
- Secretul victoriei?
- Muncă şi disciplină, care e tot rodul muncii. Am nişte jucători extraordinari, care se pregătesc, ascultă, sunt respectuoşi.
- Aţi sesizat că steliştii au probleme cu forma fizică.
- Da, analizând meciul lor cu Chiajna, mi-am dat seama că nu sunt sută la sută pregătiţi fizic. Am sesizat şi că au probleme în apărare, la fazele fixe. Credeţi că a fost întâmplător golul lui Achim? M-a ajutat şi că a lipsit Varela, un om extrem de important la Steaua.
- Dar v-au dominat tot meciul.
- I-am lăsat noi. Dacă dai timp şi spaţiu jucătorilor Stelei, nu ai nici o şansă. Am stat disciplinaţi în jumătatea nostră, am făcut densitate, am avut disciplină tactică şi am aşteptat contrele. Nu i-am lăsat să joace între linii, i-am blocat pe Stanciu şi pe Hamroun, de care îmi era cel mai teamă.
"Kone, du-te la gol!"
- Ce le-aţi spus jucătorilor la pauză, când aveaţi 1-0?
- Că vor veni peste noi, că trebuie să mai marcăm o dată sau de două ori ca să câştigăm. I-am zis lui Kone să se ducă la gol. M-a păcălit, a dat două. (Râde)
- La pauză râdeaţi, aţi dat "cuba" cu Tamaş.
- El a dat cu mine. Normal că râdeam, trebuia să transmit încredere jucătorilor.
- Nu v-a speriat golul rapid înscris de Popa?
- Nu, ce ce? Am făcut o greşeală, însă datele problemei erau aceleaşi. Steaua trebuia să atace, nu se putea mulţumi cu un egal cu noi.
- Pe cine aţi sunat primul după meci?
- N-am apucat. Aveam 50 de apeluri, peste 100 de mesaje. Nu mi se întâmplă decât de Sărbători. M-au sunat Mutu, Săpunaru, mulţi alţii, să mă felicite. Dedic victoria soţiei, fetiţei mele, care e stelistă. Sper că n-am supărat-o prea tare, n-am avut ce face! Pe lista dedicaţiilor intră şi fiul meu, părinţii, mai ales tata, care e dinamovist.
- Vreo primă specială?
- Întrebaţi-l pe domnul preşedinte de prime! Eu le-am dat drept primă liber toată ziua de marţi.
- Când te gândeşti că Gigi Becali cerea să fiţi demis înainte de joc...
- S-au spus multe săptămâna trecută. Am văzut ce a zis domnul Becali şi, crede-mă, asta m-a ambiţionat şi mai tare! Eu îi zic doar atât: că Dumnezeu lucrează prin oameni şi e acelaşi pentru toţi! Sper să înţeleagă, mai ales că suntem şi vecini.
- Vă e frică de o relaxare a echipei cu Chiajna?
- Eu sper să nu fie aşa. E un meci greu, la care trebuie să ne concentrăm şi mai mult decât cu Steaua. Eu zic că o să reuşesc să-i motivez şi acum pe băieți.
"Eu am nevoie de mecanici la echipă, care să muncească, nu de ingineri. Acum, dacă am şi doi-trei ingineri, cu calităţi, le-am dat încredere şi i-am lăsat să zburde"
Ionel Ganea, antrenor Voluntari
{{text}}