Simona Halep a pierdut aseară în turul 2, 7-6 (1), 4-6, 1-6, a cincea înfrângere de anul acesta.
Aventura româncei de anul acesta în Orientul Mijlociu s-a încheiat abrupt şi dureros. Într-un fel, nici n-a avut timp să înceapă.
Eliminată rapid la Dubai, în faţa Anei Ivanovici, Halep a căutat să recupereze la Doha, unde avea, cel puţin pe luciul fragil al hârtiei, şanse mai mari să treacă mai departe.
O întâlnea pe Elena Vesnina, rusoaica alunecată pe locul 118 mondial, în căutare disperată de rezultate care să-i redea încrederea. Adică exact ceea ce caută acum şi Simona.
Meciuri mai multe, victoriile aducătoare de senzaţii pozitive în minte, în sânge clocotul şi în braţ loviturile câştigătoare.
Un final bun de set
Nu e însă deloc uşor. Lin. Curgător. Ca în acele luni inspirate corespondente anului trecut, când Halep câştiga meciuri după meciuri, dar tot spunea că-şi caută tenisul ideal. Poate că acesta era aproape acolo, dar nici ea, nici restul lumii nu-l identifica.
În 2016, românca, încolţită de probleme de sănătate, de lipsa unei pregătiri adecvate, scormoneşte în resurse sărăcăcioase. Ca şi aseară, când zbaterea ei pe teren a fost evidentă, pulsatilă.
A avut perioade bune de joc, clipe în care a reacţionat iute, cum ar fi finalul setului întâi. De la 6-5 şi serviciul pentru Vesnina, a revenit şi a câştigat tie-break-ul la 1.
Prăbuşire necontrolată
A părut că găseşte drumul corect în actul secund, mingile nimereau în plin, lungi şi focoase, a avut 3-0, apoi 4-1, cu două break-uri, dar de acolo s-a pierdut în desişul propriei neîncrederi. Iar prăbuşirea a fost vertiginoasă. 6-4 şi 6-1 pentru rusoaică.
Simona n-a mai găsit forţa să revină. Blocată în soluţii ineficiente, ieşind uneori din tiparul jocului ei pentru a varia – venirile în faţă, de exemplu -, s-a trezit într-o capcană imposibil de desfăcut. Un chin de două ore şi 21 de minute.
În toată istoria participărilor ei în turneele de la Dubai şi Doha, nu i s-a mai întâmplat să iasă atât de repede din cursă la ambele. Nici măcar în anii în care îşi căuta tenisul performant.
Dacă ar fi un calculator, ar fi suficient poate să apese pe butonul reset. Fiindcă e om, va trebui să caute alternative umane. Mai devreme sau mai târziu.
Poate să cadă pe 5
Simona Halep ar putea coborî încă o poziție în clasamentul mondial după turneul de la Doha. Românca ar putea aluneca de pe patru pe cinci, dacă spaniola Garbine Muguruza ajunge în sferturi de finală. Ultima oară când Simona Halep a fost a cincea jucătoare a lumii era în mai 2014.
Definiția încrederii
Simona Halep a fost rugată la Doha să vorbească despre ce înseamnă încrederea pentru ea. "Nu e un cuvânt magic. Dacă ai încredere și nu joci foarte bine, nu poți să câștigi, chiar dacă ai încredere. Atunci când eu spun acest cuvânt descriu ideea de a fi puternic pe teren. Simți picioarele puternice și că poți să alergi mult. Poți rezista acolo oricât și poți învinge pe oricine, să lovești mingile relaxat și puternic. Am încredere în mine. Cred că pot juca un tenis bun pentru că am mai făcut-o. Dar, uneori, când traversezi o perioadă mai rea, te simți nesigur atunci când intri pe teren. Poate nu ai inspirație în momentele importante și nu iei cele mai bune decizii atunci când trebuie să faci punctul. Asta înseamnă încrederea pentru mine", a spus ea.
51 la sută și un zâmbet
A patra jucătoare a lumii a fost întrebată înainte de debutul turneului de la Doha dacă va participa la întâlnirea de Cupa Fed cu Germania, din luna aprilie, din barajul pentru Grupa Mondială.
"Sigur, sper să fiu sănătoasă ca să pot juca, dar îmi doresc să fiu acolo. Va fi greu pentru că au jucătoare puternice, dar și noi avem o echipă bună. Dacă ne strângem cele mai bune jucătoare din România, avem o șansă să câștigâm", a spus Halep. "Șansele sunt 50/50", a insistat jurnalistul. "Da, pot să spun că 50/50. Poate 51 la sută pentru noi", a completat zâmbind Simona.
3victorii are Simona Halep anul acesta, două la Sydney şi una în Cupa Fed, dar şi 5 înfrângeri
{{text}}