Nationala

FRF a stabilit unde se va juca meciul cu Spania. Nu e Arena Națională: "În proporție de 95% acolo vom evolua"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 25 februarie 2016

Echipa națională a României are programat pe 27 martie un meci amical cu Spania, aceasta fiind cea mai importantă partidă înaintea debutului la EURO.

Singura necunoscută este arena pe care se va juca acest meci. Cum Arena Națională din București nu e avizată pentru a găzdui meciuri, oficialii FRF și-au îndreptat atenția către stadionul pe care Universitatea Cluj își dispută meciurile de acasă.

"E adevărat că mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei au mers la Cluj şi că în proporţie de 95% amicalul cu Spania se va disputa acolo. Nu se pune problema ca meciul să nu se dispute pentru că în contractul încheiat cu Federaţia spaniolă era trecut şi un al doilea stadion, adică cel de la Cluj.

Cele mai mari probleme acolo sunt însă cele legate de gazon. E unul cu probleme, le-am transmis celor de acolo că trebuie să se ocupe de suprafaţa de joc, mai ales că pe 23 martie acolo vom juca şi împotriva Lituaniei!", a declarat un oficial al FRF, conform Digi.

Pentru a fi siguri că iarba stadionului din Cluj va fi la normele optime pentru jocul cu Spania, oficialii FRF le-au cerut celor de la Universitatea Cluj să mute meciul cu Baia-Mare de pe 19 martie pe un alt stadion, anunță aceeași sursă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.