Istanbul, mai 2009, sala de conferințe a stadionului "Șukru Saracoglu", arena legendară a lui Fenerbahce. Mai e o zi până la finala Cupei UEFA, Șahtior - Werder Bremen. Mircea Lucescu vorbește în toate limbile de circulație, mai puțin germana. "Sunteți în fața celui mai important meci al carierei?". Întrebarea e rostită în română, iar ochii albaștri ai Ioanei Cosma așteaptă răspunsul. Lucescu începe să vorbească de Gabor, de Dinamo, de retrogradarea cu Brescia, de Rapid, de Inter Milano și de toate cele. De Hunedoara, deși aș paria că jumătate din sală habar n-avea ce e aia "Hunedoara". Dar jurnaliștii asistau cu pixurile rămase în aer la povestea și viața unui om pentru care, încă de când bătea mingea pe maidanul din Apărătorii Patriei, a existat un singur lucru: fotbalul.
Am uitat să-i las la conferință vraful de ziare românești, asta cere Lucescu mereu, așa că am mers la hotel. Am urcat în apartament. Pe fotoliile luxoase erau două genți din alea uriașe, cu care se pleacă la Olimpiade, pline de casete video și de însemnări despre Werder. Știa despre nemți mai multe decât cunoștea antrenorul lui Bremen. În câteva fraze a dezvăluit, sub promisiunea că nu voi scrie, cum a pregătit meciul. Peste douăzeci și ceva de ore aveam să văd o partidă jucată așa cum plănuise Mircea Lucescu.
În ultimii 3 ani, peste Șahtior au năvălit războaiele din Ucraina și probleme de tot felul. Au plecat, pe multe sute de milioane de euro în total, Willian (ajuns la Chelsea), Fernandinho (Manchester City), Mhitarian (Dortmund), Luiz Adriano (AC Milan), Douglas Costa (Bayern), Teixeira (în China, la Jiangsu). Refaceți o echipă cu cei 6 laolaltă și va reieși o trupă de, măcar, semifinalele Champions League.
L-am întrebat astă-vară, după plecarea lui Douglas Costa la Bayern, un transfer care a lăsat Europa cu gura căscată: "Cine va rămâne la Șahtior, nea Mircea?". "Voi rămâne eu". Alaltăieri seară, la Gelsenkirschen, Mircea Lucescu a mai ținut o lecție de fotbal, golind, pe final, una dintre cele mai năprasnice arene ale Europei.
De la Dubinciuc, Bogdan și Oncu, adică de la Hunedoara, și până la Kovalenko, puștiul de 20 de ani care a marcat contra lui Schalke golul al 3-lea, menirea lui Mircea Lucescu a rămas aceeași: să construiască echipe și să crească fotbaliști.
{{text}}