Liga 2

Rapid, aproape de dezastru » "Din august 2015 n-a fost făcută nici măcar o singură plată către buget!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 29 februarie 2016

Valerii Moraru a venit cu planuri mari în Giulești și îi anunța pe fani că speră să listeze clubul la bursă. Acum a anunțat că investitori din Germania vor clubul.

Problemele echipei sunt însă imense, iar falimentul este tot mai aproape, asta și din cauza managementului slab al actualului patron.

Administratorul judiciar format din VF INSOLVENTA SPRL şi C.I.I. CORNEA DANA LETIŢIA a renunțat la mandat, motivând că nu îi poate convinge pe investitori să acopere datoriile.

Supervizor.ro publică aspectele reflectate după ultima ședință de la Tribunalul București, din care reiese haosul de la Rapid:.

  • S-a depus la dosarul cauzei cererea de deschidere a falimentului formulată de creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti
  • Din august 2015, deşi şi-a asumat obligaţiile de plată ale creanţelor bugetare curente, AZUGA WATERS nu a efectuat nici o singură plată către buget, nici măcar reţinerile la sursă.
  • Administratorul judiciar a solicitat – în mod repetat şi constant – plata la scadenţă a creanţelor bugetare cu prioritate, dar nici actualul administrator special, nici fostul administrator special, nici creditorul finanţator nu a înţeles să-şi îndeplinească aceste obligaţii fără de care societatea debitoare nu poate să-şi continue în mod legal planul de reorganizare.
  • Creditorul AZUGA WATERS SRL, care a propus modificarea planului de reorganizare, nu a prevăzut plata creanţelor curente bugetare care se nasc în momentul propunerii modificării planului de reorganizare; în condiţiile în care aceste creanţe bugetare curente nu sunt achitate la scadenţă, societatea se află în imposibilitatea legală de a continua reorganizarea.

507 refuzuri de plată și datorii la stat de 4,6 milioane de lei are societatea Azuga Waters SRL care este creditorul de la FC Rapid

Tribunalul București a acordat termen Rapidului în procesul de insolvență pînă pe 4 martie, însă clubul din Giulești are șanse tot mai mici să scape de faliment.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.