Fotbal   •   Liga 1   •   DECLARAŢII

Un fost dinamovist îl laudă pe Rednic: "A fost ca un tată pentru mine"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 04 martie 2016

Fundaşul Collins Fai s-a transferat în această iarnă de la Dinamo la fosta echipă a lui Rednic, Standard Liege, şi a vorbit despre cât de mult îi datorează tehnicianului.

"Rednic a fost ca un tată pentru mine. M-a ajutat din momentul în care am ajuns acolo până când am plecat. Îi datorez foarte multe.

Când a venit oferta de la Standard, pe de-o parte s-a bucurat pentru mine, dar pe de alta era trist că mă pierde. Mi-a spus, însă, să nu ezit și să semnez cu Standard, pentru că e un club ambițios”, a declarat jucătorul într-un interviu acordat presei belgiene.

Fai, care a fost integralist la Standard în ultimele două etape, a explicat şi ce anume l-a determinat să opteze pentru o mutare în Belgia.


”Standard e club mare, iar campionatul belgian este mai bun decât prima ligă română. Aici, este mai tactic și mai tehnic decât în România. Am ales Standard pentru că mi s-a părut cea mai bună alegere pentru cariera mea, deși am mai avut oferte de la Sion și un club german din liga a doua, Greuther Furth”, a adăugat camerunezul.

Jucătorul de 23 de ani a ajuns la gruparea din Ştefan cel Mare în vara anului 2013 şi a jucat 26 de partide în tricoul "câinilor".

150.000 €a încasat Dinamo pentru transferul lui Fai la Standard Liege

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.