Diverse

Florian Walter a fost cel care a cerut extrădarea din Emirate! "Doresc să fiu predat autorităţilor competente din România, în regim de urgenţă"

Foto: Agerpres

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 07 March 2016

 Omul de afaceri Florian Walter, patronul celor de la U Cluj şi fostul acţionar majoritar al celor de la Petrolul, a ajuns sâmbătă seară în România după ce s-a predat autorităţilor de la Dubai!

Acesta a rămas în custodia Poliţiei Române sâmbătă noapte, iar în ieri dimineaţă s-a prezentat la Tribunalul Prahova pentru confirmarea mandatului de arestare.

PUTEA SĂ STEA PE VIAȚĂ ÎN EMIRATE!

Chiar dacă obţinuse la finele anului trecut rezidenţă definitivă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, Walter a fost cel care a decis să se predea în regim de urgenţă! DolceSport a publicat în această dimineaţă o cerere a omului de afaceri prin care solicită să fie extrădat!

"Declar, în deplinătatea facultăţilor mentale şi respectând prevederile legale, fără a fi presat sau forţat de nimeni, că doresc să fiu predat autorităţilor competente din România, în regim de urgenţă, dat fiind că sunt căutat de către aceste autorităţi (constituire de grup infracţional, spălare de bani şi evaziune fiscală) şi fiind pe deplin conştient de consecinţele predării, drept pentru care semnez)", se arată în documentul semnat de Walter.

"MĂ PREDAU DE BUNĂ VOIE"

Acesta mai susţine în cererea trimisă că "o persoană din ţara mea de origine încearcă să îmi preia societatea în mod agresiv, fiind expus pericolelor, atât fizic cât şi psihic! În prezent doresc să mă întorc în România, pentru a mă apăra împotriva acuzaţiilor care mi se aduc acolo şi pentru că dispun de dovezile care îmi vor arăta nevinovăţia! Doresc să mă predau autorităţilor române de bună voie", a mai scris Walter în documentele prezentate de DolceSport.

Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.