Liga 1

A revenit în iarnă în Liga 1 și a rămas surprins » Ce dinamovist l-a impresionat pe Pintilii

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 09 March 2016

Mihai Pintilii a revenit în această iarnă în Liga 1, la Steaua, fiind considerat unul dintre cele mai importante transferuri ale formației roș-albastre.

Mijlocașul de 31 de ani a acordat un interviu pentru revista LPF și a vorbit despre echipele din Liga 1 și lupta pentru titlul de campioană.

"Sincer, Liga 1 este mult mai tare acum față de perioada când am fost împrumutat la Pandurii. Acum sunt câteva echipe extrem de puternice. Astra a terminat campionatul regulat la diferență apreciabilă de puncte, Dinamo și-a dezvoltat mult calitatea jocului. Pandurii practică de asemenea un fotbal foarte bun, îmbunătățit față de sezoanele precedente", a spus Pintilii în interviu.

...despre Steaua: "Am făcut parte din echipa care a câștigat două campionate și a fost în UEFA Champions League. În prezent avem mulți jucători valoroși, dar și foarte mulți incomplet refăcuți după accidentări.

Gândindu-mă bine, cei de acum trebuie să câștigăm campionatul și să ne calificăm în grupele celei mai importante competiții europene intercluburi pentru a putea spune că formăm o echipă la fel de valoroasă ca cea de atunci".

...despre jucătorii din Liga 1: "În primul rând, toți colegii mei de la Steaua merită la națională! Îmi place foarte mult și Paul Anton de la Dinamo. E foarte bun la mijloc și Dan Nistor de la Pandurii, chiar dacă nu jucăm pe același post. Sunt și câțiva fotbaliști tineri, pe care însă nu îi cunosc foarte bine". 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.