Antrenorul ”minerilor” a făcut ieri prima mutare a celei de-a 6-a partide pentru titlul mondial la șah feminin.
Ieri, la Lvov, ucraineanca Maria Muziciuk și chinezoaia Hou Yifan au disputat a 6-a dintre cele 10 partide care vor decide noua campioană a lumii la șah.
Iar invitat să facă prima mutare a meciului a fost Mircea Lucescu! Pentru antrenorul lui Șahtior o "încălzire" înaintea duelului de azi cu Anderlecht, din "optimile" Europa League.
După ce s-a consultat cu Maria, deținătoarea titlului, care a jucat cu "albele", "Luce" a mutat pionul de la e2 la e4. Întrebat de jurnaliști dacă-i place șahul, tehnicianul de 70 de ani le-a răspuns afirmativ: "Joc chiar foarte bine!".
Iar după ce le-a strâns mâinile competitoarelor s-a întors pe Arena Lvov, unde a avut programat ultimul antrenament dinaintea așteptatei revanșe în fața belgienilor.
Anderlecht i-a refuzat lui Lucescu o finală de Cupa Cupelor în 1990, când era pe banca lui Dinamo. Victorie și la Bruxelles, și la București, cu același scor: 1-0.
4 la 2 pentru Hou Yifan este scorul finalei CM de șah de la Lvov. Chinezoaica s-a impus ieri
{{text}}