Într-un comentariu la adresa interviului EXCLUSIV cu primarul Răzvan Sava, publicat astăzi de Gazeta Sporturilor, președintele FRF, Răzvan Burleanu, neagă acuzele aduse de primarul Capitalei.
În interviul oferit cititorilor GSP, Răzvan Sava nu l-a numit direct, dar a indicat personajul din fotbal care i-a spus "să mint că totul e bine" în cazul Național Arena.
În legătură cu materialul publicat în Gazeta Sporturilor de astăzi, cu titlul ”Răzvan Sava: «Mi s-a zis să mint că totul e bine! »”, constatăm cu surprindere că autorii materialelor atribuie domnului Răzvan Burleanu cuvinte și expresii pe care nu le-a rostit în reuniunea invocată.
În trimiterea de la pagina 1 se afirmă că ”Primarul spune că Burleanu i-a cerut să mintă amândoi în legătură cu stadionul!”, iar în materialul de la pagina 10 există o afirmație nedubitativă a autorilor: ”e clar însă că se referă la Burleanu”.
Vă informăm că aceste afirmații apărute în ziarul pe care îl conduceți sunt lipsite de orice adevăr și le considerăm calomnioase la adresa președintelui FRF întrucât nu au nicio legătură cu intervențiile sale la întâlnirea cu primarul Răzvan Sava. Sunt 10 persoane care au participat la discuții și care pot confirma această realitate.
Primarul a dezvăluit că totul s-a întâmplat la întâlnirea cu Răzvan Burleanu şi Gino Iorgulescu:
"Domnul Burleanu a venit cu un ton mai vehement. La un moment dat mi s-a spus în timpul discuţiilor “Ce, n-ai minţit niciodată?! Minţi și tu acum, că totul e bine!”. Nu pot să vă spun cine a zis asta. Adică să-mi asum responsabilitatea, să zic că totul este OK, deși eu nu cred asta. Domnul Burleanu mă tot acuza că eu sunt principalul vinovat că nu se deschide Arena Naţională. Domnul Iorgulescu a fost mai împăciuitor, pe principul că “să fie bine ca să nu fie rău”.
{{text}}