Elena Mădălina Căpraru, jucătoarea de tenis suspendată pentru dopaj despre care Gazeta a scris astăzi în exclusivitate, a vorbit pentru Libertatea.
Căpraru a fost însă depistată pozitiv după un concurs de culturism, sport pe care îl practica în paralel cu tenisul.
La Campionatul Naţional de seniori, organizat la Cluj, unde a încheiat pe locul al treilea la categoria "Bikini Fitness 172 cm", ea a fost testată la cererea FR Culturism, apoi a admis că e vinovată şi că a primit pastila cu substanţa incriminată de la antrenorul de tenis de la clubul la care era legitimată, Dacia Galaţi.
Care, la rândul său, a recunoscut că aşa a fost. Căpraru nu a mai solicitat proba B, a primit o suspendare de 2 ani, redusă însă la unul şi ispăşită între timp. Antrenorul ei, Laurenţiu Basarab nu va mai putea antrena niciodată după ce a administrat steroizi sportivei sale minore.
"Am fost dopată de antrenor cu Danabol fără să știu ce am luat. Am fost la Campionatele Naționale de culturism, iar acolo m-au selecționat pentru un test. Habar n-am avut ce am luat. Nu a vrut să spună ce mi-a dat. Dacă aș fi fost dopată de la culturism, aș fi fost dopată cu ceva care să mă ajute. Dar Danabol nu era ceva care să mă ajute la culturism. Putea să mă omoare!
Antrenorul îmi dădea medicamentul, înaintea unor turnee ITF de prin Galați. Îmi spunea că așa îmi trec emoțiile.
Laurențiu avea o cutie întreagă cu pastile, pe care o ținea la unchiul lui în birou! Deci, și unchiul lui știa despre aceste practici. Au mai fost dopați și alți sportivi, dar nu au fost prinși. Toate sportivele de acest nivel au nevoie de suplimente. S-a auzit deja despre anumite tratamente de refacere ale jucătorilor mari. Acum a fost prinsă Șarapova…" - Elena Mădălina Căpraru
{{text}}