Constantin Schumacher a lăsat de înțeles că în următoarele zile ar putea să-și dea demisia, ținând cont de faptul că Petrolul a pierdut un nou meci pe teren propriu în fața lui CSMS Iași, 1-2.
"E un blocaj la echipă. Îmi asum răspunderea pentru tot ce s-a întâmplat în ultimele 5 etape. Am văzut că foarte multă lume e împotriva noastră, împotriva mea. Am venit aici pentru prietenia pe care o am cu președintele, dar după cum s-a văzut n-am câștigat niciun punct.
E normal ca toată lumea să ceară demisia antrenorului. Eu felicit jucătorii pentru repriza a doua, au dat dovadă de atitudine. Vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile și vom vedea care e soluția bună pentru ca Petrolul Ploiești să câștige puncte. Am o mare parte de vină.
E normal ca lumea să ceară demisia. Suporterii sunt absolut îndreptățiți pentru ce gândesc pentru că Petrolul n-a câștigat puncte. Doar eu sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat", a declarat Schumacher la Dolcesport.
"La pauză am riscat, mi-am asumat tot, dar m-am gândit că e o șansă foarte mare pentru noi. Am marcat, am avut ocazii. În prima repriză am avut un gol valabil" Constantin Schumacher
{{text}}