Liga 1

Accidentarea căpitanului îi îngrijorează pe cei de la Pandurii în vederea meciului cu Dinamo: "Sunt rezervat"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 13 martie 2016

Cristian Săpunaru s-a accidentat în partida de aseară, disputată între Pandurii și Viitorul, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1 (1-1).

În minutul 56 al meciului de la Severin, Săpunaru a acuzat dureri la gleznă și a fost înlocuit cu Vasiljevici.

Săpunaru a declarat că va efectua luni un RMN, pentru a afla exact cât de gravă este accidentarea.

"Luni aflu. Voi face un RMN să văd ce am", a spus căpitanul Pandurilor la Dolce Sport.

Și președintele clubului gorjean, Narcis Răducan, s-a declarat rezervat cu privire la șansele lui Săpunaru de a intra pe teren în etapa următoare, contra lui Dinamo:

"Este o problemă la ligamente, sperăm să fie bine etapa următoare, dar sunt rezervat".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.