Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

EXCLUSIV Incredibil: CSA Steaua a vrut să interzică și actuala siglă a roș-albaștrilor! Victorie mare pentru FCSB + precizare importantă despre palmares

Articol de Vlad Nedelea   —  luni, 14 martie 2016

"Războiul" dintre CSA Steaua și FC Steaua București SA e departe de a se termina. Echipa lui Gigi Becali a câștigat, în sfârșit, o bătălie cu MApN. 

GSP.RO a aflat că OSIM a înregistrat marca "FCSB" în ciuda faptului că juristul MApN, Florin Talpan, a formulat o contestație, care a fost respinsă. 

Ce cere mai exact CSA Steaua

După ce i-a luat dreptul de a mai folosi sigla înregistrată de Gigi Becali acum 11 ani, CSA Steaua spera să o "deposedeze" pe FCSB și de sigla pe care campioana o folosește din februarie 2015.


CSA Steaua a înregistrat la OSIM denumirile "Steaua București", "Steaua", "Clubul de lângă inimă", "Patron la Steaua" (ultimul este numele unei emisiuni TV în care a fost implicată echipa de baschet).

Ce a cerut clubul lui Becali

Gruparea patronată de Gigi Becali a solicitat la OSIM înregistrarea celor două sigle:

Ce a cerut CSA Steaua


Clubul Armatei a formulat opoziții la înregistrarea mărcii FCSB (cu cele două embleme de mai sus), susținând că se confundă cu unele dintre siglele din proprietatea Armatei (cele de mai jos). 

Mai exact, CSA consideră că marca lui Gigi Becali se confundă atât ca element grafic, cât și ca fonetic sau conceptual cu siglele prezentate de MApN. 

Într-un dialog EXCLUSIV cu GSP.RO, OSIM susține prin vocea șefului de la Serviciu Mărci și Indicații Geografice, Mitrița Hahue, contrariul:

"Nu există nici un risc de confuzie din punct de vedere conceptual sau fonetic. Uitați-vă pe desen, FCSB nu mi-a scris pe siglă Steaua. Scrie clar, FCSB. Nuanțele culorilor sunt diferite. Ce să mai, sunt diferite! Prin urmare mărcile în cauză sunt diferite neexistând risc de confuzie pentru consumator și nici risc de asociere".

"Nu s-a pus niciodată problema palmaresului"

Directorul general al OSIM, Andrei Alexandru Ioan, susține pentru GSP.RO că echipa lui Gigi Becali a pierdut în instanță doar sigla (elementul grafic).

"Ca să se înțeleagă foarte clar. Noi discutăm aici doar despre emblemă. FCSB a înregistrat o marcă total diferită față de cea a celor de la CSA.  FC Steaua București SA a pierdut drepturile exclusive pentru marcă în instanță, nu și palmaresul sau tot ce s-a mai discutat! OSIM a înregistrat marca FCSB,  iar deținătorul are drepturi exclusive asupra ei și beneficiază de protecție". 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.