Poveste amuzantă cu o vedetă din Liga 1 la începutul carierei » Câinii și Break-ul: ”Și dă-i, și fugi! Și dă-i, și împinge!” :)

O povestioară de pe vremea când nu existau bolizii de azi, emoticoane și smartphone-uri. 

Pe când oamenii vorbeau mai mult între ei, folosind graiul, nu gadget-ul, râdeau sau zâmbeau utilizând buzele, gura, nu proiecții ale unor minți inteligente.

Și vorbim de anul de grație 2000, era noastră. Trecuse și eclipsa totală de soare, nu venise nici sfârșitul lumii, eram cu toții mai tineri. Existau mai multe cluburi de tradiție, printre care și Sportul Studențesc.

Meciurile în Regie erau savuroase, deși era o aventură să ajungi în incinta stadionului. Vorbim totuși de București, zonă destul de populată, lângă căminele studențești, nu departe de zona centrală a Capitalei.

Cei ce veneau la partide fără mașină personală, și erau mulți, trebuia să străbată străduțe rău famate. Era mafia câinilor vagabonzi, fără nici un plastic galben în ureche, potăi sprințare și cu vână de gheparzi, care băgau alunecări cu colții la glezne.

După o partidă de campionat, de liga secundă, pentru a evita mersul la metrou cu sufletul la gură sau testarea, alături de alți spectatori, iuțelii patrupezilor fără stăpân, m-am "lipit" de un drum cu mașina alături de Eduard Stăncioiu.

Eram cu toții puști, și eu, și jucătorii "studenților". "Frate, scoate-mă și pe mine la "civilizație", la metrou sau la autobuz, până la redacție, că trebuie să terminăm mai repede ziarul!".

"Așa se spune acum la dulăii ăia din fața stadionului? Hai că te iau, oricum, știu cum e că am mai pățit-o și eu!". Plecăm. Dacie Break, proprietatea tatălui fotbalistului. Acum, mai degrabă găsești în București Bugatti și Aston Martin.

Trecem de câini, n-apucăm să chibițăm despre meci și se oprește motorul automobilului! O cheie, două, trei, nouă. Nimic. Câinii se vedeau în oglinda retrovizoare, plictisiți la soare, departe, așteptând alți mușterii.

Dacia Break ne aștepta s-o împingem, cu dărnicie și cu devotament. N-a mai pornit nici după un kilometru de fitness obligat, rămânând pe dreapta, două străzi mai încolo, alături de sudoarea și cei 20 de ani ai noștri.

La începutul anului 2016, în Antalya, ne-am amuzat amândoi pe seama episodului din urmă cu 16 ani.

Sportul Studențesc mai există doar la grupe de juniori, și clubul, și patrupezii, și Dacia Break rămân la amintirile primei tinereți.

*Acest text a apărut în Gazeta Sporturilor, la rubrica “Fente”, alimentată cu amintiri haioase ale jurnaliștilor