Ionuț Negoiță a vorbit despre lupta pentru titlu și a recunoscut faptul că rivalii roș-albaștri sunt favoriți la câștigarea campionatului.
"Datorită suportului patronului și a zecilor de milioane de euro încasați din competițiile europene în ultimii ani, Steaua își permite să aibă un buget mult mai bun decât al nostru. Noi venim după o perioadă aflată la extrema cealaltă… Deci nu putem emite pretenții din acest punct de vedere. Suntem într-un moment total diferit.
Ei își permit jucători cu experiență, noi mizăm pe un proiect cu jucători tineri. Deci e un alt concept, altă filozofie. Iar experiența aceasta face de multe ori diferența, au și mentalitate, vin după o perioadă bună, asta înseamnă că au și încredere, știu să gestioneze momentele delicate. Așa că, de ce să nu spunem, sunt câteva argumente pentru care Steaua ar fi favorită față de celelalte echipe în lupta pentru titlu", a declarat Negoiță pentru DigiSport.
Steaua ocupă locul al treilea în clasamentul play-off-ului din Liga 1, la trei puncte de liderul Astra, în timp ce Dinamo se află pe locul 4, la egalitate de puncte cu roș-albaștrii.
{{text}}