Liga 1

Gest de mahala al lui Ganea! Antrenorul lui FC Voluntari a jignit în ultimul hal o jurnalistă: "Țărancă proastă! Ochelaristo, dacă-ți trag una te lipesc de perete"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 18 March 2016

Chiar dacă a câștigat pe terenul lui CSMS Iași, scor 1-0, Ionel Ganea a fost foarte nervos la finalul partidei.

Tehnicianul celor de la FC Voluntari a amenințat-o cu bătaia pe Alina Iosub, reportera Look tv, iar apoi a jignit-o, anunță Prosport. Ganea s-a enervant crunt înaintea interviurilor de după meci, aruncându-i câteva cuvinte extrem de urâte reporterei.

"Ţărancă proastă! Ochelaristo, dacă-ţi trag una te lipesc de perete, hai mai repede, că mă grăbesc" a fost auzit Ganea de oamenii prezenţi la zona mixtă, anunță sursa citată.

Alina Iosub a povestit cele întâmplate: “Eu intrasem în direct cu Andrei Cristea și așteptam următorul invitat. Ganea, nervos, mi-a spus să-l bag în direct. Eu l-am rugat să fie civilizat, dar el m-a făcut țărancă, ochelaristă… Nici nu pot să relatez tot, e sub orice critică ce mi-a zis. M-a amenințat că mă dă cu capul de panourile de la flash-interviuri. Apoi a vrut să mă pupe, dar eu nu mă pup cu oricine. Acum îmi dă telefoane să-și ceară scuze, dar e tardiv”, a spus jurnalista, conform looktv.ro.

Ionel Ganea e recunoscut pentru ieșirile sale. În cariera sa a avut câteva episoade memorabile. Când juca la Timișoara, Ganea l-a strâns de gât pe asistentul Dorin Mudura.

Când evolua la Rapid, fotbalistul a fost acuzat de Baird că l-ar fi lovit cu capul în gură în tunelul spre vestiare, iar la Brașov l-a bătut pe căpitanul echipei, Dorel Purdea.

Marius Mitran, directorul de comunicare al LPF, s-a arătat extrem de deranjat de gestul lui Ganea.

"Ceea ce s-a întâmplat la Iași duce seara într-o zonă urâtă. Ca oficial e important ce s-a scris în raport, ce martori au fost la eveniment! Dincolo de regretul că în 2016 apar astfel de situații e de subliniat ca să putem schimba fotbalul. Nu trebuie să uităm de cei 7 ani de acasă! Vom sesiza Comisia de Displină după primirea raportului la sediul Ligii", a spus Marius Mitran.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.