International   •   Campionate   •   Olympique Marseille - Rennes 2-5

Velodrome incendiar » Ultrașii lui OM au protestat violent după eșecul cu Rennes, 2-5

Velodrome, zonă de protest la Marseille // FOTO AFP

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 20 martie 2016

Ultrașii lui OM au protestat violent împotriva unei echipe fără victorie acasă din 13 septembrie 2015.

Vineri seară, când a început meciul, tribunele erau aproape goale. "Jucați fără noi, așa nu vă mai puteți plânge că aveți presiune!", era mesajul fanilor marseillezi. Care așteptau în fața arenei, o mică grevă de 15 minute. După acest sfert de oră, au pătruns pe Velodrome. Și au luat foc. Scorul i-a înfuriat, era deja 3-0 pentru Rennes.

Ultrașii din peluze au încercat să rupă plasele protectoare și să invadeze terenul. Stewarzii au rezistat cu greu, chemând în ajutor trupele de intervenție ale jandarmilor.

Suporterii radicali au desfășurat bannere împotriva proprietarei Margarita Louis-Dreyfus și a președintelui Vincent Labrune: "MLD, tu ne-ai distrus visele! VLB, tu ne-ai vândut pasiunea! Voi ucideți OM! Dispăreți!". I-au insultat pe jucători (doar căpitanul Mandanda și Lassana Diarra au scăpat) și pe antrenorul Michel.


La sfârșit, după 2-5 acasă, fanii i-au așteptat la ieșirea din stadion, dar nu s-au răfuit cu fotbaliștii. Aceștia au luat alte mașini, banale, și au reușit să-i păcălescă pe ultrași.

"Atmosfera a fost foarte greu de suportat, dar nu înțeleg atât de bine franceza încât să pricep toate insultele"

Michel, antrenorul spaniol al lui OM

"O seară apocaliptică într-o ambianță de insurecție"

L'Equipe, jurnal francez

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.