Liga 2

Declarații dure ale unui președinte de club din România: "Arbitrii iau bănuții și pleacă"

Articol de Ionel Luţan  —  duminică, 20 martie 2016

ACS Berceni a terminat la egalitate, 2-2, cu CS Baloteşti, pe teren propriu, depărtându-se de zona locurilor de play- off. Dur cu jucătorii săi, care au irosit în ultimele două jocuri de acasă patru puncte, Ştefan Stana, preşedintele clubului din Berceni, a fost deranjat şi de prestaţia brigăzii care a condus meciul.

"Este foarte adevărat că îşi cam fac de cap şi arbitrii. Am avut penalty clar la 2-1. L-am întrebat pe arbitru la sfârşitul jocului ce a fost acolo şi i-am spus că dacă a fost simulare trebuia să dea şi cartonaş galben.

Sunt promovaţi cum sunt promovaţi… Prestează prost, prestează bine, ei iau bănuţii şi pleacă. Iar noi rămânem fără serviciu. Pentru asta s-au şi făcut arbitri. Nu ştiu cine şi cum face delegările la meciurile astea.

Eu mă bat cu Bacău la locul şase şi mie îmi trimite arbitru de la Bacău. Ăştia nu spun nimic, lucrează în ilegalitate ca Partidul Comunist. Spun că nu le da voie UEFA să vorbească…

Am şi eu nişte ani în teren, îmi dau seama când se greşeşte fără intenţie… Mai rămâne să ne unim toţi, să ne facem bagajele şi să plecăm acasă… Să-i lăsam pe ăştia s-o arbitreze pe mă-sa în sufragerie!”, a declarat Stefan Stana la Sport Total FM.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.