”Câinii” se bazează pe dorința de siguranță a lui Mircea Rednic și așteaptă un răspuns pozitiv. Tehnicianul lasă de înțeles că va continua.
Dinamo poate profita de pe urma evenimentelor de la Bruxelles. Paralel cu ceea ce s-a întâmplat în Belgia și-a înspăimântat mapamondul, din nou, roș-albii voiau să rezolve în aceste zile situația antrenorului, al cărui contract expiră în vară.
Tragedia ar putea favoriza extinderea colaborării dintre Rednic și club. Cel puțin momentan, "Puriul" nu mai vrea să se întoarcă în campionatul său preferat.
În plus, Standard Liege ar putea continua cu Yannick Ferrera, 35 de ani, care deși a ratat play-off-ul după ce-a preluat echipa de la retrogradare, a câștigat duminica trecută Cupa Belgiei după finala cu FC Brugge (2-1).
"Am avut și luni o discuție cu domnul Negoiță, o să anunț situația până la finele săptămânii, dar sunt șanse mari să continuu! La anul, obiectivul ar fi clar, de la început, câștigarea titlului. Dar vor trebui investiții mari. Sănătoși să fim și să fie pace, că le rezolvăm pe toate", a comentat antrenorul de 53 de ani.
"Câinii" au avut liber până astăzi, când vor relua antrenamentele. Rednic a evitat să mai plece în Belgia, așteptându-și la București familia.
"Dinamo are acum un buget de aproape 5,5 milioane de euro, jumătate provenind din drepturile TV. Cred că din sezonul viitor vom începe să nu mai fim pe minus și să producem"
Ionuț Negoiță, patron Dinamo
Alte știri despre Dinamo:
Numărul 1 în topul invincibilității
Dinamo este prima într-un top, actual, al invincibilității, după ce-a bifat contra Pandurilor (1-1) al 13-lea meci consecutiv fără eșec, timp în care a obținut 7 victorii și 6 remize.
Mai mult, runda viitoare se vor duela primele două formații în acest clasament, întrucât pe locul secund este Astra, cu 12 meciuri. Locul al treilea este ocupat de CSMS Iași (11 partide).
Steaua, de exemplu, n-a avut niciodată în acest sezon o serie mai lungă de 5 jocuri fără eșec. Conform site-ului lpf.ro, cele mai lungi serii de invincibilitate în ultimii 3 ani au fost deținute de Steaua (26 de meciuri - ediția 2013/2014), de CSU Craiova (19 meciuri - ediția 2014/2015) și de Petrolul (17 meciuri - ediția 2012/2013).
Cât e ora, Danciule?
Roș-albii au pus în vânzare o serie nouă de produse cu logo-ul "FCD în ADN" pe site-ul oficial al grupării, iar directorul sportiv, Ionel Dănciulescu, a făcut reclamă obiectelor pe care le recomandă fanilor. Fostul golgeter a pozat cu diverse produse. Un ceas costă 79 de lei, un termos 65 de lei, o carcasă de Iphone 6,49 lei și o șapcă 35 de lei.
7 la "naționale"
Roș-albii au șapte jucători convocați la loturile naționale. Diseară, colegi la Dinamo, Steliano Filip și Vytautas Cerniauskas se pot duela în confruntarea de la Giurgiu dintre România și Lituania.
Dorin Rotariu, Ionuț Nedelcearu și Vlad Olteanu au fost convocați la "naționala" de tineret, care va juca la Mediaș, pe 29 martie, cu Țara Galilor, în preliminariile CE Under 21.
Patrick Petre și Denis Ciobotariu au fost chemați la selecționata Under 19.
{{text}}