Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - LITUANIA 1-0

VIDEO+FOTO A venit, a debutat, a marcat » România s-a impus în fața Lituaniei prin golul lui Stanciu, scor 1-0

+29 Foto
Foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 23 martie 2016

Naționala de fotbal a României s-a impus la Giurgiu în primul meci amical din acest an în fața Lituaniei, scor 1-0, unica reușită a meciului purtând semnătura lui Nicușor Stanciu.

ROMÂNIA - LITUANIA  1-0

               A marcat: Stanciu '65

VIDEO cu golul partidei / Meciul liveTEXT

În prima parte a meciului, cele două formații s-au orientat mai mult spre faza de apărare decât spre cea de atac. La pauză, cele două formații au intrat la cabine la egalitate, 0-0.


În repriza secundă, Anghel Iordănescu i-a trimis în teren pe Nicușor Stanciu și Claudiu Keșeru, aceștia înlocuindu-i pe Florin Tănase și Raul Rusescu.

Stanciu a intrat cu o poftă deosebită de joc și asta s-a văzut în minutul 65, când a marcat unicul gol al partidei. Stelistul a prins un șut de excepție de la 30 de metri și mingea l-a păcălit pe portarul lituanienilor, arătând o dată-n plus de ce Nicușor e unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1.

Nicușor Stanciu a devenit astfel cel de-al 74 lea jucător care marchează la debutul în tricoul naționalei. Ultimul care a reuşit o asemenea performanţă a fost Keşeru, în octombrie 2013, Andorra-România 0-4.

Pentru naționala României urmează meciul amical de duminică împotriva Spaniei, de la ora 21:45, la Cluj, în direct la TVR 1, Dolcesport și în format liveTEXT pe GSP.ro.


Vezi mai jos desfășurarea liveTEXT a meciului:

FINAL! România se impune cu 1-0 după golul lui Stanciu!

min. 90:
Arbitrul arată 3 minute suplimentare

min. 88:
Girdainis îl lovește pe Stanciu, dar tot jucătorul lituanian se resimte

min. 86:
Toșca intră în locul lui Steliano Filip

min. 83:
Schimbări la Lituania: Iese Cernych, intră Panka, iar Petravicius îi lasă locul lui Veliulis  

min. 81:
Girdvainis vede cartonașul galben

min. 79:
Keșeru trimite mingea spre poartă, dar balonul îl lovește pe Moți și e prins de portarul oaspeților

min. 78:
”Tricolorii” sunt neînvinşi din 4 iunie 2014, atunci când au pierdut la Geneva cu Algeria, scor 1-2. Au urmat 6 victorii şi 6 remize

min. 76:
Hora intră în locul lui Bogdan Stancu. Ioan Hora este la debutul în tricoul echipei naționale

min. 73:
Ivan e faultat în propria jumătate

min. 70: 
Nicușor Stanciu este cel de-al 74 lea jucător care marchează la debut. Ultimul care a reuşit o asemenea performanţă a fost Keşeru, în octombrie 2013, Andorra-România 0-4.

min. 69:
Schimbări la Lituania: Slivka îi lasă locul lui Kuklys, iar Matulevicius intră în locul lui Spalvis

min. 65: SUPERGOLLLLLLLLLLL! Stanciu prinde un șut de excepție de la 30 de metri și deschide scorul

min. 61:
 Palmares Anghel Iordănescu pe banca naţionalei: 93 jocuri - 53 victorii - 21 remize - 19 înfrângeri

min. 60:
Keșeru execută un corner, mingea ajunge la Ivan și craioveanu reia din prima cu latul, balonul e deviat de lituanieni și ajunge tot la Ivan care reia din foarfecă, însă mingea se duce pe lângă poartă

min. 59:
Schimbări: Iese Luksak, intră Mikoliunas. La România iese Torje, iar în locul lui intră Ivan. Sânmărtean îi lasă și el locul lui Hoban

min. 56: 
Cifră rotundă pentru Keşeru - meciul 10 în tricoul naţionalei

min. 55: 
România nu a pierdut primul meci dintr-un an din 2010, atunci când Israel s-a impus la Timişoara cu 2-0. Din actualul lot, s-au aflat atunci pe teren Costel Pantilimon şi Laszlo Sepsi.

min. 54:
Lituanienii trimit un nou șut de la distanță, însă balonul trece pe lângă poartă

min. 51:
Stanciu bate cornerul și îi pune mingea pe cap lui Moți, dar fostul dinamovist trimite pe lângă poartă

min. 50:
Stanciu șutează de la 25 de metri, dar balonul e deviat în corner

min. 49:
Lituanienii fac pressing și Chiricheș greșește. Slivka recuperează și șutează slab cu latul din careu

min. 47: 
Nicolae Stanciu debutează la prima reprezentativă, el fiind cel de-al 801-lea jucător care îmbracă tricoul României

min. 46: A început repriza secundă! 
Schimbare la România: Nicușor Stanciu în locul lui Tănase, iar Keșeru i-a luat locul lui Rusescu

PAUZĂ!

min. 45+1:
Mățel șutează de la 20 de metri, dar balonul trece peste poartă

min. 45:
Torje trimite cu stângul de la 16 metri, mingea e deviată și trece puțin pe lângă bară

min. 43:
Spalvis execută lovitura liberă pe jos la colțul scurt, dar Pantilimon scoate excepțional de lângă bară

min. 42:
Moți faultează la marginea careului și lituanienii au o lovitură liberă extrem de periculoasă

min. 40: 
Vlad Chiricheş poartă pentru a 7-a oară banderola de căpitan, egalându-i la acest capitol pe Cosmin Contra, Ion Mihăilescu, Iuliu Bodola şi Marius Lăcătuş.

min. 39:
Mățel centrează de pe dreapta, dar mingea vine prea sus și Bogdan Stancu nu poate ajunge la ea

min. 38:
Torje trimite slab pe poartă de la 20 de metri

min. 35:
Suporterii români îi încurajează neîncetat pe ”tricolori”: ”Hai, dă-le gol! Hai România dă-le gol!”

min. 34:
 Liderul selecţiilor tricolorilor este Gabi Torje, cel care se află astăzi la cea de a 47-a prezenţă în tricoul primei reprezentative. Cu această cifră, timişoreanul îl egalează pe Nicolae Dobrin!

min. 33:
Bogdan Stancu recuperează o minge la 20 de metri de poartă și trimite un șut spre poartă, din păcate mingea n-a prins cadrul porții

min. 31: 
Bogdan Stancu a scăpat singur în atac, dar a fost deposedat la marginea careului de Georgas

min. 30: 
Pentru România, meciul de astăzi este cel de-al 664-lea inter-ţări, palmaresul fiind unul favorabil: 295 victorii - 169 remize - 199 înfrângeri.

min. 29:
Mățel pasează înapoi la Torje, dar centrarea fostului dinamovist s-a dus direct în aut de poartă

min. 28:
Lituanienii trimit primul șut pe spațiul porții, dar mai degrabă mingea s-a dus ca o pasă către Pantilimon

min. 27:
Lituanienii execută slab lovitura liberă și Pantilimon scapă fără emoții

min. 26:
Pintilii își faultează un adversar la 30 de metri de poartă și Lituania are o lovitură liberă

min. 25:
Rusescu reia pe spate după o lovitură liberă, însă fără niciun pericol pentru poarta adversă

min. 21: 
Prima partidă între cele două naționale a avut loc pe 26 august 1931, la Kaunas, şi s-a încheiat cu victoria clară a elevilor lui Constantin Rădulescu, scor 4-2. Pentru români au marcat Graţian Sepi şi Iuliu Bodola - triplă (aflat într-o formă extraordinară, cu 10 goluri înscrise pe durata anului 1931).

min. 19:
Torje e faultat la mijlocul terenului de Andriuskevicius, iar românul se resimte. În cele din urmă strânge din dinți și se ridică de pe gazon

min. 17:
Bogdan Stancu trimite slab cu capul după o centrare venită de pe dreapta de la Torje

min. 15:
Sânmărtean obține o lovitură liberă la 30 de metri lateral dreapta și tot el o execută. Mingea trimisă de mijlocaș n-a creat niciun pericol în careul advers

min. 13:
Bogdan Stancu a scăpat liber cu portarul Zubas, dar arbitrul dictează ofsaid

min. 12:
Torje pierde duelul aerian cu Vaitkunas, dar lituanienii nu izbutesc să iasă pe contraatac

min. 10:
Torje șutează de la distanță, dar mingea trece pe lângă poartă

min. 8:
Rusescu e văzut bine în adâncime, însă balonul care se îndrepta spre fostul stelist a fost respins de Georgas

min. 7:
Stancu faultează în propria jumătate, dar o face foarte bine pentru că a oprit un atac al adversarilor

min. 6:
Torje execută o lovitură liberă de la 25 de metri, dar mingea se duce mult peste poartă

min. 5:
Steliano Filip se resimte după un duel mai dur cu un adversar. Dinamovistul s-a lovit în zona gurii

min. 4:
Tănase pasează în centru și lituanienii recuperează, însă doar pentru un moment. Pintilii recuperează și îndepărtează pericolul

min. 3:
Lituanieni s-au instalat în jumătatea noastră

min. 2:
Lituania are o lovitură liberă din propria jumătate

min. 1:
A început meciul! România are lovitura de start. Naționala noastră a întâlnit de 10 ori Lituania, palmaresul fiind unul net favorabil "tricolorilor", 9 victorii şi o înfrângere.

Cele două echipe au intrat pe teren! Sunt aproximativ 3000 de spectatori pe stadionul din Giurgiu.

Echipele de start:

România: Pantilimon - Mățel, Moți, Chiricheș (Căpitan), Filip - Pintilii, Sânmărtean - Torje, Fl. Tănase, Stancu - Rusescu

Rezerve: S. Lung jr., Tătărușanu, Andone, Găman, Grigore, Hoban, Hora, Ivan, Keșeru, Popa, Ropotan, Săpunaru, Stanciu, Toșca

Lituania: Zubas - Vaitkunas, Georgas, Girdvainis, Andriuskevicius - Slivka, Zulpa - Petravicius, Cernych (Căpitan), Luksa - Spalvis

Rezerve: Cerniauskas, Setkus, Borovskis, Cesnauskis, Klimavicius, Kuklys, Matulevicius, Mikoliunas, Mikuckis, Panka, Veliulis, Verbickas

Acesta a fost primul amical pe care România l-a disputat în 2016, după ce în cantonamentul din Turcia au fost chemați doar jucători din Liga 1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.